Close Menu
Gardianul Zilnic
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Trending

Exclusiv Pucheanu: „Va fi greu să mă hotărăsc care e răul mai mic la prezidențiale”. Ce spune primarul PSD despre votarea unui guvern Georgescu

mai 9, 2025

Browser-ul Chrome foloseşte AI-ul pentru a depista înşelătoriile

mai 9, 2025

Rusia și China critică proiectul scutului antirachetă american „Golden Dome”, propus de Donald Trump

mai 9, 2025

Video Președintele BNS, după anunțul lui George Simion privind concedierea a 500.000 de bugetari: „Este exclus”. Mesaj pentru candidatul AUR

mai 9, 2025

Toyota estimează o scădere de 21% a profitului anual, pe fondul tarifelor impuse de SUA şi al aprecierii yenului

mai 9, 2025
Facebook X (Twitter) Instagram
Povești Web
Facebook X (Twitter) Instagram
Gardianul Zilnic
Abonati-va
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Gardianul Zilnic
Home » Diploma universitară a primarului din Istanbul a fost anulată, ceea ce îl împiedică să candideze la preşedinţie. Ekrem Imamoglu este principalul rival politic al lui Erdogan
Stiri Locale

Diploma universitară a primarului din Istanbul a fost anulată, ceea ce îl împiedică să candideze la preşedinţie. Ekrem Imamoglu este principalul rival politic al lui Erdogan

By Sala de Presămartie 19, 2025
Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Email Telegram Tumblr WhatsApp Copy Link
Share
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

Universitatea din Istanbul a anunţat marţi că a anulat diploma principalului rival politic al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, din cauza unor nereguli, dând o lovitură opoziţiei cu câteva zile înainte ca aceasta să îl aleagă drept candidat prezidenţial în următoarele alegeri, relatează Reuters.

Fără o diplomă universitară, primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, din partea principalului partid de opoziţie, Partidul Republican al Poporului (CHP), nu poate candida la preşedinţie. Acesta a declarat că decizia universităţii este ilegală şi în afara jurisdicţiei sale şi că va lansa o contestaţie în justiţie.

„Vom duce această decizie ilegitimă în instanţă şi o vom combate”, a spus el, dar a adăugat: „Nu am încredere că vor ieşi decizii corecte”, citând presiunile politice asupra sistemului judiciar.

„Nu voi renunţa, nu voi obosi. Ekrem nu mai este subiectul acestei acţiuni, ci întreaga naţiune, tot ceea ce oamenii au câştigat şi realizat este în pericol”, a adăugat el.

Guvernul lui Erdogan neagă presiunile politice asupra instanţelor şi afirmă că sistemul judiciar este independent.

Măsura vine pe fondul unei represiuni juridice din ce în ce mai ample asupra figurilor opoziţiei, în special asupra lui Imamoglu. Urmează numeroase inculpări împotriva primarului şi numirea mai multor administratori guvernamentali în funcţii municipale deţinute de opoziţie.

„Acesta este un alt punct de cotitură în regresul democratic al Turciei”, a comentat Seda Demiralp, preşedintă a Departamentului de Relaţii Internaţionale de la Universitatea Isik din Istanbul. „Este percepută de diverse grupuri de opoziţie ca o mişcare extrem de intimidantă”, a spus ea. Mişcarea arată că „regimul nu se dă în lături de la niciun mijloc de a oprima opoziţia cu măsuri care includ anularea diplomei cuiva după 30 de ani”, a adăugat Demiralp.

Într-un comunicat, universitatea a afirmat că 38 de persoane au fost transferate în mod neregulamentar la programul în limba engleză al facultăţii sale de management în 1990. Absolvirea şi diplomele a 28 dintre acestea, inclusiv Imamoglu, au fost declarate „nule” din cauza unor „erori clare” cu privire la reglementările Consiliului pentru Învăţământ Superior (YOK), a precizat instituţia de învăţământ.

În ultimele săptămâni, autorităţile au lansat o anchetă privind presupusa falsificare a documentelor oficiale legate de diploma universitară a lui Imamoglu, într-o acţiune pe care criticii au numit-o cel mai recent efort al statului de a utiliza sistemul judiciar pentru a reduce disidenţa.

Săptămâna trecută, avocatul lui Imamoglu, Mehmet Pehlivan, a declarat pentru Reuters că nu există nereguli cu diploma primarului. Într-o postare pe X, marţi, avocatul a declarat că nu are autoritatea de a lua o astfel de decizie consiliul de administraţie al universităţi şi a numit decizia nulă şi neavenită.

Imamoglu a fost văzut mult timp ca un adversar redutabil al lui Erdogan, politicianul care conduce Turcia de peste două decenii şi care trebuie să organizeze alegeri înainte de cele programate în 2028, dacă doreşte să candideze din nou, conform Constituţiei.

Primarul şi-a intensificat criticile la adresa preşedintelui şi a guvernului său în ultimele luni, pe măsură ce şi-a lansat candidatura pentru a reprezenta CHP la următorul scrutin prezidenţial.

CHP şi IYI, un alt partid de opoziţie, au criticat măsura universităţii.

Preşedintele CHP, Ozgur Ozel, a declarat că decizia este o „înşelătorie sinistră” şi că partidul său îl va desemna pe Imamoglu drept candidat la preşedinţie pe 23 martie.

Primarul Ankarei, Mansur Yavas, văzut ca un candidat alternativ al CHP la preşedinţie, l-a susţinut pe Imamoglu şi a declarat că partidul va lua măsuri legale împotriva deciziei universităţii.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

Continua să citești

Browser-ul Chrome foloseşte AI-ul pentru a depista înşelătoriile

Toyota estimează o scădere de 21% a profitului anual, pe fondul tarifelor impuse de SUA şi al aprecierii yenului

Maersk avertizează asupra scăderii pieţei de containere pe fondul tensiunilor tarifare dintre SUA şi China

Dezbatere electorală – Simion consideră ”tendenţioasă” întrebarea de ce a mers la vot alături de un pro-legionar. Întrebat ce părere despre opiniile pro-legionare ale lui Călin Georgescu: ”Desigur, curiozitatea a mâncat pisica”

Dezbatere electorală – Nicuşor Dan, întrebat de Simion ce părere are despre PSD: E partenerul dumneavoastră în multe consilii judeţene/ Diferenţa între noi este că eu nu pretind că sunt şi sistem şi anti-sistem deodată/ Simion: Sunteţi doar sistem

Trump discută la telefon cu Zelenski după ratificarea Acordului Mineralelor de către Kiev

S-a stabilit finala Conference League: Betis – Chelsea

Dezbatere electorală – George Simion, catalogat drept ”agresiv” şi cu ”ieşiri violente”. Candidatul AUR a reacţionat, făcând trimitere la bancurile cu Radio Erevan

Maramureş: Patru ucraineni, recuperaţi de pe munte de salvamontişti şi poliţişti de frontieră

Alegerile Editorului

Browser-ul Chrome foloseşte AI-ul pentru a depista înşelătoriile

mai 9, 2025

Rusia și China critică proiectul scutului antirachetă american „Golden Dome”, propus de Donald Trump

mai 9, 2025

Video Președintele BNS, după anunțul lui George Simion privind concedierea a 500.000 de bugetari: „Este exclus”. Mesaj pentru candidatul AUR

mai 9, 2025

Toyota estimează o scădere de 21% a profitului anual, pe fondul tarifelor impuse de SUA şi al aprecierii yenului

mai 9, 2025

Șefa Bundestagului: Germania trebuie să conştientizeze „amploarea monstruoasă” a crimelor din al Doilea Război Mondial

mai 9, 2025

Cele mai recente știri

Video Nicușor Dan, despre planul lui George Simion de a concedia 500.000 de bugetari: „Asta e o prostie”

mai 9, 2025

Maersk avertizează asupra scăderii pieţei de containere pe fondul tensiunilor tarifare dintre SUA şi China

mai 9, 2025

Robert Fico a plecat la Moscova pe o rută ocolitoare, după ce statele baltice i-au refuzat survolul

mai 9, 2025
Facebook X (Twitter) Pinterest TikTok Instagram
© 2025 Gardianul Zilnic. Toate drepturile rezervate.
  • Politica de Confidențialitate
  • Termeni și Condiții
  • Contactează

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.