Doi ostatici israelieni, Tal Shoham (40 de ani) şi Avera Mengistu (39 de ani), au fost eliberaţi sâmbătă de către mişcarea islamistă palestiniană în cadrul celui de-al şaptelea schimb de ostatici şi deţinuţi palestinieni, după ce au fost exhibaţi scurt timp la Rafah, un oraş situat în sudul Fâşiei Gaza, unde au primit cadouri şi certificate, relatează AFP.
Tal Shoham a fost răpit în atacul Hamas de la 7 octombrie 2023 în sudul Israelului.
Obligat, el a spus, încruntat, câteva cuvinte la microfon
Avera Mengistu, cu privirea în jos, se afla alături de Tal Shoham.
El a fost ţinut în teritoriul palestinian de mai mulţi ani şi suferă de probleme mentale, potrivit armatei israeliene.
Punerile în scenă ale ficărei eliberări de ostatici au fost denunţate de către Israel, ONU şi Crucea Roşie, căreia i-au fost predaţi.
Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) i-a predat apoi armatei israeliene, anunţă aceasta într-un comunicat.
Tal Shoham şi Avera Mengistu ”sunt escortaţi în prezent” de către membri ai Forţelor Speciale către teritoriul israelian, anunţa armata, după ce au trecut de bariera de securitate.
Alţi patru ostatici urmau să fie eliberaţi şi predaţi CICR, iar apoi armatei israeliene sâmbătă.
Ei urmează să fie eliberaţi la Nuseirat, în centurl Fâşiei Gaza, a anunţat o sursă din cadrul Hamas.
Potrivit Forumului Familiilor Ostaticilor este vorba despre Eliya Cohen, Omer Shem Tov şi Omer Wenkert, răpiţi în atacul de la 7 octombrie 2023, dar şi despre Hisham al-Sayed, care se află în Fâşia Gaza de aproximativ zece ani.
Avera Mengistu, deja eliberat şi Hicham al-Sayed se află în enclava palestiniană de aproximativ zece ani.
Amândoi suferă de probleme mentale, potrivit familiilor lor.
Avera Mengistu şi Hisham al-Sayed au intrat de bunăvoie pe teritoriul palestinian şi nu l-au mai părăsit.
Avera Mengistu este un ”falasha” – nume atribuit comunităţii etiopiene din Israel – în vârstă de 39 de ani.
El a intrat de bunăvoie, pe jos, în Fâşia Gaza, la 7 septembrie 2014.
El se plimba pe plaja de la Zikim, un oraş de coastă lipit de enclava palestiniană şi nu a fost oprit de către grănicerii israelieni. După ce a intrat în enclavă ar fi fost prins de către Hamas.
Hisham Al-Sayed este un arab israelian în vârstă de 37 de ani.
El este originar dintr-un sat beduin situat în deşertul Negev, în sudul Israelului.
El a intrat în Fâşia Gaza de bunăvoie în aprilie 2015, din motive necunoscute şi se află de atunci pe mâna Hamas, care consideră că este un militar israelian.
Rudele sale afirmă că acesta este ”instabil mental”.
Hamasul şi Israelul efectuează sâmbătă al şaptelea schimb de ostatici israelieni şi deţinuţi palestinieni, în pofida unor tensiuni, în urma unei confuzii la predarea de către mişcarea islamistă a rămăşiţelor lui Shiei Bibas.
Hamas a anunţat că ultimii ostatici în viaţă urmează să fie eliberaţi până la 1 martie, când se încheie prima fază a acordului de încetare a focului în Războiul din Fâşia pe care l-a încheiat cu Israelul.
Clubul Deţinuţilor Palestinieni, un ONG însărcinat cu acest dosar, a anunţat că urmează să fie eliberaţi 602 deţinuţi palestinierni – inclusiv 50 condamnaţi pe viaţă.
În total 108 dintre aceşti deţinuţi eliberaţi urmează să părăsească teritoriile palestiniene, potrivit ONG-ului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.