Doi turişti au cerut ajutor, vineri seară, după ce au ajuns într-o zonă cu zăpadă foarte mare din Munţii Rodnei, nefiind echipaţi corespunzător pentru a petrece noaptea pe munte. Deplasarea către ei se face doar pe schiuri, posibilităţile de evacuare fiind reduse din cauza pericolului de declanşare a unei avalanşe.
Salvamont Maramureş intervine, vineri seară, în zona Pietrosul Rodnei, pentru recuperarea şi evacuarea a 2 persoane care în drumetia pe care au făcut-o au ajuns într-un loc cu zăpadă foarte mare, la aproximativ 1 km deasupra staţiei meteo şi solicită ajutorul salvamontiştilor.
”Spun ei, nu mai pot înainta şi nu au echipament pentru a petrece noaptea în munte. Din păcate turiştii nu s-au asigurat că pot duce la bun sfârşit tura şi locul în care au ajuns le da puţine posibilităţi de evacuare, una dintre ele fiind cu probleme – zona în care dacă cei doi ar coborî ar putea declanşa o avalanşă lucru care poate fi fatală în condiţile existente”, a transmis Salvamont Maramureş.
Echipa de prim răspuns a pornit spre coordonatele celor doi turişti.
”Deplasarea se face doar pe schiuri de tură datorită stratului de zăpadă care împiedică accesul auto”, a mai transmis sursa citată, precizând că timpul estimat în care salvatorii montani vor ajunge la cei doi turişti este de aproximativ 3 ore – 3 ore şi jumătate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.