Președintele SUA, Donald Trump, a transmis că a acceptat invitația liderului chinez Xi Jinping de a vizita Beijingul și că, în schimb, l-a invitat pe acesta să efectueze o vizită de stat în SUA, relatează UNN, citând AP.
Anunțul a fost făcut în urma unei discuții telefonice. Printre subiectele abordate de cei doi lideri se numără războiul din Ucraina, fentanilul și soia. Convorbirea telefonică a avut loc la aproape o lună după întâlnirea lor față în față din orașul sud-coreean Busan.
„Tocmai am avut o conversație telefonică foarte bună cu președintele Xi, din China. Am discutat multe subiecte, printre care Ucraina/Rusia, fentanilul, soia și alte produse agricole etc. Am încheiat un acord bun și foarte important pentru micii noștri fermieri – și lucrurile vor merge din ce în ce mai bine. Relația noastră cu China este extrem de puternică! Această convorbire a fost o continuare a întâlnirii noastre de mare succes din Coreea de Sud, de acum trei săptămâni. De atunci, s-au înregistrat progrese semnificative de ambele părți în ceea ce privește menținerea acordurilor noastre actuale și precise. Acum putem să ne concentrăm asupra perspectivei de ansamblu. În acest scop, președintele Xi m-a invitat să vizitez Beijingul în aprilie, invitație pe care am acceptat-o, iar eu i-am răspuns cu aceeași monedă, invitându-l să fie oaspetele meu într-o vizită de stat în SUA, mai târziu în acest an. Am convenit că este important să comunicăm des, lucru pe care îl aștept cu nerăbdare”, a transmis cel de-al 47-lea președinte al SUA pe Truth Social.
Referitor la războiul din Ucraina, Xi Jinping a îndemnat „toate părțile” implicate în conflict să „reducă diferențele”, potrivit agenției de știri chineze Xinhua. El a reiterat că Beijingul susține toate eforturile care conduc la pace.
Citește și:
Prima vânzare de arme către Taiwan sub noua administrație Trump: SUA aprobă trimiterea de piese pentru avioane de luptă
Reacția furioasă a Chinei după anunțul SUA privind vânzarea de arme către Taiwan
Editor : A.M.G.
