Close Menu
Gardianul Zilnic
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Trending
Trump vrea ca noul şef al serviciilor secrete americane Bill Pulte, „mai puţin constrâns”, să facă mai multe concedieri. Poreclit „Micul Trump”, acesta nu are deloc experienţă în domeniul spionajului

iunie 6, 2026
Dr. Adrian Abagiu: La ora actuală, noi avem în tratament 1.500 de pacienţi care sunt pe metadonă, faţă de cei 4.000 pe care ar trebui să-i avem în tratament. Nu avem centre, nu avem personal, nu avem locaţie

iunie 5, 2026
Dr. Adrian Abagiu afirmă că interesul autorităţilor şi al medicilor pentru Congresului EUROPAD, dedicat tratamentului dependenţelor de opioide şi organizat la Bucureşti, a fost foarte scăzut

Naţionala feminină, remiză în Republica Moldova, în ultimul meci din grupa preliminară pentru Mondial

Garda Naţională de Mediu şi cinci universităţi din Bucureşti au semnat Pactul Naţional pentru Mediu

Facebook X (Twitter) Instagram
Povești Web
Facebook X (Twitter) Instagram
Gardianul Zilnic
Abonati-va
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Gardianul Zilnic
Home » Două autoturisme s-au ciocnit pe DN 15D, în judeţul Neamţ/ Una dintre maşini a luat foc după impact/ Patru victime, încarcerate
Stiri Locale

Două autoturisme s-au ciocnit pe DN 15D, în judeţul Neamţ/ Una dintre maşini a luat foc după impact/ Patru victime, încarcerate

By Sala de Presămartie 25, 2026
Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Email Telegram Tumblr WhatsApp Copy Link
Două autoturisme s-au ciocnit pe DN 15D, în judeţul Neamţ/ Una dintre maşini a luat foc după impact/ Patru victime, încarcerate
Share
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

Două autoturisme, în care se aflau şase persoane, inclusiv un bebeluş, s-au ciocnit, miercuri seară, pe DN 15D, în comuna Dulceşti, judeţul Neamţ, una dintre maşini luând foc după impact. Patru persoane sunt încarcerate, pompierii intervenind pentru a le scoate.

Accidentul a avut loc pe DN 15D, în comuna Dulceşti, judeţul Neamţ, acolo fiind trimise forţe şi mijloace de intervenţie de la Detaşamentul de pompieri Roman.

Potrivit ISU Neamţ, în accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau şase persoane, între care un bebeluş. Patru dintre victime sunt încarcerate, trei fiind inconştiente.

”În urma impactului, un autoturism a luat foc. Se lucrează pentru descarcerarea victimelor”, a transmis ISU.

Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

Continua să citești

Trump vrea ca noul şef al serviciilor secrete americane Bill Pulte, „mai puţin constrâns”, să facă mai multe concedieri. Poreclit „Micul Trump”, acesta nu are deloc experienţă în domeniul spionajului

Trump vrea ca noul şef al serviciilor secrete americane Bill Pulte, „mai puţin constrâns”, să facă mai multe concedieri. Poreclit „Micul Trump”, acesta nu are deloc experienţă în domeniul spionajului

Dr. Adrian Abagiu: La ora actuală, noi avem în tratament 1.500 de pacienţi care sunt pe metadonă, faţă de cei 4.000 pe care ar trebui să-i avem în tratament. Nu avem centre, nu avem personal, nu avem locaţie

Dr. Adrian Abagiu: La ora actuală, noi avem în tratament 1.500 de pacienţi care sunt pe metadonă, faţă de cei 4.000 pe care ar trebui să-i avem în tratament. Nu avem centre, nu avem personal, nu avem locaţie

Dr. Adrian Abagiu afirmă că interesul autorităţilor şi al medicilor pentru Congresului EUROPAD, dedicat tratamentului dependenţelor de opioide şi organizat la Bucureşti, a fost foarte scăzut

Dr. Adrian Abagiu afirmă că interesul autorităţilor şi al medicilor pentru Congresului EUROPAD, dedicat tratamentului dependenţelor de opioide şi organizat la Bucureşti, a fost foarte scăzut

Naţionala feminină, remiză în Republica Moldova, în ultimul meci din grupa preliminară pentru Mondial

Naţionala feminină, remiză în Republica Moldova, în ultimul meci din grupa preliminară pentru Mondial

Garda Naţională de Mediu şi cinci universităţi din Bucureşti au semnat Pactul Naţional pentru Mediu

Garda Naţională de Mediu şi cinci universităţi din Bucureşti au semnat Pactul Naţional pentru Mediu

Nicuşor Dan: Eu am speranţa că toate forţele pro-occidentale vor sprijini acest guvern, pentru că nu există o altă posibilitate logică pro-occidentală şi care să aibă şi o majoritate în spate

Preşedintele Nicuşor Dan: Prima opţiune a fost a unui guvern politic, numai că niciunul dintre partide nu a venit cu o majoritate conturată

Senatul SUA a aprobat finanţarea suplimentară a poliţiei antiimigraţie cu 70 de miliarde de dolari, dar nu a reuşit să interzică fondul lui Trump pentru despăgubirea celor care se consideră victime ale „instrumentalizării” puterii

DRONĂ EXPLODATĂ LA CONSTANŢA – Nicuşor Dan: Drona marină care a explodat în Portul Constanţa făcea parte dintr-o operaţiune militară condusă de Ucraina împotriva agresiunii ruse / 4 drone ieşite de sub controlul ucrainenilor s-au autodetonat

Alegerile Editorului

Cele mai recente știri

Facebook X (Twitter) Pinterest TikTok Instagram
© 2026 Gardianul Zilnic. Toate drepturile rezervate.
  • Politica de Confidențialitate
  • Termeni și Condiții
  • Contactează

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.