Şapte persoane au murit, iar alte 12 au fost rănite într-un incendiu izbuncit la un hotel din orașul sud-coreean Bucheon, situat la circa 25 kilometri de Seul. Cinci persoane au decedat din cauza inhalării de fum, iar alte două au murit după ce au sărit pe salteaua gonflabilă montată de pompieri, în încercarea de a scăpa de flăcări, informează BBC.

Focul a izbucnit la etajul 8 (din 9) al clădirii, cel mai probabil în urma unui scurt circuit, conform The Independent. Camerele hotelului nu erau prevăzute cu sprinklere.

Două persoane, aflate la etajul 8, au încercat să sară pe o saltea gonflabilă montată de pompieri. Prima persoană, o femeie, a sărit greșit și a aterizat pe colțul saltelei. În urma impactului, salteaua s-a dat peste cap, ceea ce a făcut ca a doua persoană să aterizeze direct pe asfalt.

Pompierii sud-coreeni au declarat că vor inspecta salteaua gonflabilă din dotare, în urma acestei tragedii.

În toral 27 de clienţi erau cazaţi în acest hotel cu nouă etaje şi 64 de camere atunci când a izbucnit incendiul, potrivit agenţiei sud-coreene de presă Yonhap, preluate de news.ro.

Editor : M.L.

Share.
Exit mobile version