Două persoane au fost rănite, sâmbătă după amiază, după ce s-au răsturnat cu un ATV în Munţii Baiului, pe raza judeţului Prahova. O femeie, în stare mai gravă, a fost preluată de o ambulanţă pentru a fi dusă la spital.

Accidentul s-a produs în zona de nord a judeţului Prahova, în Munţii Baiului, unde doi turişti s-au răsturnat cu ATV-ul.

 

Salvatorii montani prahoveni au ajuns în zonă, constantând că o femeie este accidentată mai grav. Aceasta a fost coborâtă de pe munte şi predată unui echipaj de la ambulanţă pentru a fi transportată la spital.

 

”Atragem atentia asupra responsabilităţii persoanelor care închiriază asemenea mijloace de transport, cât si a turiştilor fără experienţă în conducerea acestora, care dornici de senzaţii tari, îşi pot pune viaţa în pericol”, este mesajul Salvamont, în contextul producerii acestui accident.

 

Acesta este al doilea accident produs în zona montană a judeţului Prahova, sâmbătă. Un motociclist care practica enduro în masivul Ciucaş a suferit o fractură după ce a căzut cu vehiculul pe terenul accidentat.

Share.
Exit mobile version