Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu, atrage atenţia asupra legislaţiei stufoase de care medicii trebuie să ţină cont, subliniind că ”medicii ar trebui să se ocupe un pic mai mult de partea medicală şi de partea ştiinţifică şi să nu mai fie încărcaţi cu problemele astea”. ”Greşelile ne costă imputări de la Casa de Asigurări şi această legislaţie îmbârligată nu face decât să accentueze impresia că sunt făcute voit ca să putem să dăm înapoi banii pe amenzi”, spune Sandra Alexiu.
Contractul medicilor cu Casa de Asigurări de Sănătate are 978 de pagini, a arătat medicul, arătând că există legislaţie subsecventă, iar în acest context ”nu e de mirare că sunt foarte mulţi care nu cunosc aceste reguli”.
Medicii care greşesc plătesc, conform legislaţiei.
”Greşelile astea ne costă imputări de la Casa de Asigurări şi această legislaţie îmbârligată nu face decât să accentueze impresia că sunt făcute voit ca să putem să dăm înapoi banii pe amenzi”, a menţionat Sandra Alexiu.