Preşedinta USR, Elena Lasconi, a anunțat marţi că va depune o moţiune de cenzură împotriva guvernului condus de social-democratul Marcel Ciolacu şi a făcut un apel la președintele PNL, Nicolae Ciucă, să semneze această moțiune, chiar dacă în executiv sunt și miniștri liberali.

„Am cunoscut mii de soldaţi, am fost şi în teatrul de operaţii din Afganistan şi sunt mândră de militarii noştri. Sunt pricepuţi şi curajoşi. Domnul Ciucă e politician si vrea să ajungă primul ostaş în fruntea ţării. Hai să vedem cât curaj aveţi, domnule Ciucă! Sunt pe drum înspre Parlament ca să lucrez împreună cu colegii mei la moţiunea de cenzură prin care să dăm jos Guvernul, în frunte cu Ciolacu.

Semnaţi moţiunea de cenzură a USR! Altfel, rămâneţi ipocriţi, mincinoşi, cu comportament de amante care ştiu că sunt înşelate, care îşi mai iau şi o smetie peste ceafă, dar care rămân în relaţie, adică la guvernare, pentru bani şi privilegii. Haideţi cu semnătura! Ne vedem la Parlament!”, a spus Lasconi într-un mesaj video postat pe Facebook.

Declarația vine după ce Ciucă a anunțat că alianța dintre PNL și PSD se rupe, dar că liberalii vor rămâne la guvernare ca să prevină „escaladarea abuzurilor”. Anunțul a fost făcut după publicarea motivării Curții Constituționale privind anularea candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale, în condițiile în care PNL a acuzat PSD că este în spatele deciziei CCR.

Atât Lasconi, cât și Ciucă și Ciolacu sunt candidați la alegerile prezidențiale din noiembrie.

Editor : M.B.

Share.
Exit mobile version