Elena Lasconi candidata USR, care a intrat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale cu Călin Georgescu a anunțat organizarea unei manifestații proeuropene, în Piața Victoriei Capitală, joi de la ora 17.00.

„Vino alături de mine la marșul de susținere a valorilor europene. Ne întâlnim în Piața Victoriei, de la ora 17:00”, arată evenimentul creat de candida USR la alegeri pe care l-a postat și pe pagina ei de Facebook.

Până la transmiterea acestei știri, 809 persoane au răspuns la eveniment.

Tot marți seară, Elena Lasconi a transmis un mesaj și românilor din străinătate.

„Sunt sigură că nici voi nu vă doriţi un preşedinte care ameninţă că va scoate România din Uniunea Europeană şi din NATO sau care declară că se bucură că nu am intrat în Schengen”, a afirmat lidera USR, într-un mesaj video publicat pe contul său de Facebook.

Totodată, ea și-a prezentat planul pe care îl are și pentru sprijinirea persoanelor cu dizabilități.

„Sunt peste 1 milion de persoane cu dizabilități în România. Iar astăzi, de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, să ne gândim la poveștile lor. Pentru că fiecare poveste e una de curaj, determinare și dorința de a reuși, indiferent de piedicile care apar pe drum. Ei nu cer privilegii, tratamente preferențiale, cer o șansă să trăiască o viață normală, demnă, să fie respectați, să aibă condiții decente de trai și să le fie respectate drepturile. Și trebuie să le oferim un sprijin concret.
Planul meu:
– O mărire imediată a indemnizației la 25% din salariul minim, ceea ce înseamnă o creștere la 925 de lei pentru adulții cu handicap de grad I.
– Legarea indemnizației de salariul minim, astfel încât să crească automat odată cu acesta.
– Creșterea cu 500 de lei plata asistenților personali ai persoanelor cu dizabilități, recunoscând munca esențială pe care o fac”, a scris Elena Lasconi, marți pe Facebook.

Ea le-a mai spus acestora că nu sunt singuri.

„Îi vedem, îi auzim și vrem să construim o Românie care își respectă fiecare cetățean. O Românie pentru toți, nu doar pentru unii”, a completat candidata USR la prezidențiale.

Editor : Ana Petrescu

Share.
Exit mobile version