Colegiul Național Mihai Eminescu, unul dintre cele mai renumite din Bihor, testează școala de patru zile. Elevii din clasele a XII-a merg la cursuri doar pentru disciplinele din care vor susține Bacalaureatul, în timp ce restul materiilor le studiază asincron, acasă, informează eBihoreanul.
Din 2023, Ministerul Educației permite școlilor să facă reforme la nivel local. Directorii au libertatea să inițieze proiecte experimentale prin care să modifice „arhitectura” orelor de predare, să propună discipline noi, modalități inovative de predare ori să adopte alte măsuri pentru ca educația să fie mai eficientă, amintește sursa citată.
Dacă propunerile sunt autorizate de Ministerul Educației, unitățile de învățământ primesc statutul de „școli-pilot” și vor trebui să raporteze rezultatele obținute, astfel încât oficialii să știe dacă modelul merită extins.
În Bihor, câteva zeci de școli au acest statut, din anul școlar precedent experimentând introducerea catalogului online în locul celui fizic.
Sunt prea aglomerați
De la începutul lunii aprilie, elevii din cele nouă clase a XII-a ale Colegiului Eminescu merg la școală doar 4 zile pe săptămână, exclusiv pentru materiile din care vor da în vară Bacalaureatul. În perioada aceasta copiii sunt captați de pregătirea pentru Bacalaureat și admiterea la facultate. „Tentația lor de a trata cu superficialitate celelalte discipline – nu din desconsiderație, ci pentru că nu au timp, la cât de multe ore au în planurile-cadru – este reală”, spune directoarea Livia Muntean.
Elevii din clasa de mate-info, de exemplu, au în ultimul an de liceu 14 materii, dintre care doar trei sunt de Bacalaureat: limba română, matematica și una la alegere. La specializări umane încărcarea e și mai mare. De exemplu, la filologie-jurnalism, pe lângă cele trei discipline de bacalaureat, elevii mai au alte 17 în orar!
În plus, la fiecare disciplină de Bac, elevii au câte o oră suplimentară de pregătire, ținută gratuit de profesorul de la clasă.
Studiu asincron
Pornind de la această realitate, profesorii din Eminescu au reformat structura anului școlar pentru elevii de a XII-a. Până la sfârșitul lunii martie, dascălii de la disciplinele „non-Bacalaureat” au predat toate lecțiile, iar în ultimele 9 săptămâni de școală trebuie doar să-i evalueze pe elevi. Astfel, în această perioadă, orarul elevilor la școală cuprinde doar disciplinele de Bac.
În restul zilelor, elevii vin la școală câte 3 sau 4 ore și se întâlnesc doar cu profesorii de la cele trei discipline de bacalaureat.
Până acum, elevii se declară încântați de reformă. Părinții au încredere că ei, viitori absolvenți ai unui liceu de prestigiu, majoritatea admiși cu medii mari, vor trata cu seriozitate temele primite asincron. Totodată, profesorii spun că nu-i vor evalua pe ochi frumoși, așa că, dacă vor note mari, vor trebui să ia în serios indicațiile din platforma electronică, chiar dacă le rezolvă din confortul casei.
Programul reformator va fi testat și în următorul an școlar, iar apoi Colegiul Eminescu va trage concluzii și va raporta Ministerului dacă a fost sau nu eficient.
Editor : M.C