Franţa va „mobiliza” trei avioane Rafale „pentru a contribui la protejarea spaţiului aerian polonez”, a anunţat pe X, joi seara, preşedintele francez Emmanuel Macron, după incursiunea dronelor ruse în Polonia.
„M-am angajat ieri (miercuri) în acest sens faţă de prim-ministrul polonez”, a declarat şeful statului francez, precizând că a discutat cu secretarul general al NATO şi cu prim-ministrul britanic.
„Securitatea continentului european este prioritatea noastră absolută. Nu vom ceda în faţa intimidărilor crescânde ale Rusiei”, a punctat Macron în mesajul său.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].