Eugen Tomac a fost reales, sâmbătă, preşedinte al Partidului Mişcarea Populară (PMP), la Congresul Extraordinar al formaţiuniie, el având susţinerea majorităţii.
”Astăzi, la Palatul Parlamentului, Sala C.A. Rosetti, s-a desfăşurat Congresul Extraordinar al Partidului Mişcarea Populară (PMP), în cadrul căruia delegaţii partidului au votat noua echipă de conducere. În urma votului exprimat, Eugen Tomac a fost reales preşedinte al PMP, primind susţinerea majorităţii pentru a continua dezvoltarea şi consolidarea partidului”, se arată într-un comunicat de presă transmis, sâmbătă, de formaţiune.
De asemenea, au fost desemnaţi în funcţii de conducere: Nicoleta-Cătălina Bozianu – secretar general, Dorin-Valeriu Bădulescu şi Răzvan Nicolae Sebe – secretari generali adjuncţi, Elisabeta-Maria Grigore – trezorier.
Vicepreşedinţi regionali au fost aleşi Bogdan Gavrilescu – Regiunea I (Nord-Est), Claudiu-Iorga Palaz – Regiunea II (Sud-Est), Liliana Niţu – Regiunea III (Sud), Nicolae Daviţoiu – Regiunea IV (Sud-Vest), Florin Remeţan – Regiunea V (Vest), Adrian-Mihăiţă Todoran – Regiunea VI (Nord-Vest), Iulian-Radu Scutea – Regiunea VII (Centru), Adrian-Constantin Florescu – Regiunea VIII (Bucureşti-Ilfov).
Vicepreşedinţi naţionali au fost desemnaţi Marian-Aurelian Bârgău, Teodora-Alexandra Desagă, Alev-Burhan Ozata, Radu-Mircea Pescar, Iancu-Traian-Mircea Peţa, Constantin Popa, Răzvan-Alexandru Popica, Anişoara Stănculescu, Alina-Mihaela Tatomir.
Secretari Executivi vor fi Bîznă Mirela-Carmen, Căşvean Cătălina, Cobzaru Sile, Enăchescu Marian-Daniel, Pop Liviu, Popov Emil-Pavel, Popa Marian-Dacian, Sârghie Ovidiu, Simionescu Călin, Terza Gicu-Cristian, Trăistaru Nicoleta-Veronica.
Totodată, au fost stabiliţi vicepreşedinţii departamentelor specializate: Corneliu Bichineţ – Politică economică, fonduri europene, Gheorghe Ialomiţianu – Buget, finanţe şi bănci, Ion Melinte – Agricultură, silvicultură şi industrie alimentară, Florian Bichir – Culte şi minorităţi naţionale, Marian-Vasile Podar – Dezvoltare regională şi administraţie publică, Costel-Constantin Stăvărache – Mediu, ape şi echilibru ecologic, Petru Movilă – Sănătate, Ligia-Iunia Dugulescu – Învăţământ, cercetare şi tineret, Emil-Marius Paşcan – Cultură, arte şi mass-media, Valerian Vreme – Comunicaţii, IT şi digitalizare, Cristian-Gabriel Ciocoi – Politică externă şi afaceri europene, Ştefan-Viorel Florescu – Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
În cadrul Congresului, au fost aleşi şi noii lideri ai structurilor de control ale partidului: Adina-Elena Chiţu – preşedinte al Comisiei Naţionale de Arbitraj şi Integritate, Daniel Lăudat – preşedinte al Comisiei Centrale de Cenzori
”Congresul PMP a confirmat direcţia partidului de consolidare şi expansiune, iar noua echipă de conducere şi-a asumat responsabilitatea de a reprezenta o alternativă reală în politica românească”, mai scrie în comunicat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].