Consiliul de administrație convoacă Adunările generale ordinară și extraordinară pentru 29/30 aprilie 2025
• Consiliul de administrație propune un dividend brut de 0,11 lei/acțiune cu randament de 7,64%
• 97,8 milioane de lei este fondul estimat alocat dividendelor 2024
• Operațiune de răscumpărare a propriilor acțiuni în limita a 4,46% din capitalul social
• Rezultatul net de 263,66 milioane de lei în creștere cu 29,4% față de anul 2023
• Valoarea activelor administrate a fost de 3,38 miliarde lei la 31 decembrie 2024
Consiliul de administrație al EVERGENT Investments, companie de investiții listată sub simbolul EVER, convoacă Adunările generale extraordinară și ordinară ale acționarilor pentru data de 29/30 aprilie 2025.
Cele mai importante puncte de pe ordinea de zi supuse votului acționarilor sunt:
• aprobarea situațiilor financiare individuale și consolidate aferente exercițiului financiar încheiat la 31 decembrie 2024, însoțite de opinia auditorului
• repartizarea unui dividend cu un randament de 7,64%, cu valoarea brută de 0,11 lei/acțiune. Fondul de dividende estimat este 97.759.147,20 lei, alocat din rezultatul net al exercițiului financiar încheiat la 31 decembrie 2024
• aprobarea Programului de activitate și a Bugetului de Venituri și Cheltuieli pentru anul 2025
• aprobarea unei operatiuni de răscumpărare a unui număr maxim de 39.730.955 actiuni proprii, reprezentând 4,46% din capitalul social, cu scopul reducerii capitalului social în beneficiul acționarilor, respectiv pentru programe de tip Stock Option Plan
„EVERGENT Investments a obținut rezultate financiare solide în 2024, într-un mediu economic și politic complicat, înregistrând o creștere robustă a indicatorilor financiari cheie. Rezultatul net a avut o creștere de 29,4% față de anul precedent, iar activele totale au crescut cu 14,8% față de 31 decembrie 2023. Randamentul total al acțiunii EVER, de 22,94%, a depășit semnificativ indicele de referință BET-TR de 16,15%. Am demonstrat eficiența strategiei noastre de investiții și a principiilor care ne ghidează și am creat valoare pentru acționarii noștri. Într-o lume tot mai imprevizibilă, aplicăm strategii investiționale bazate pe scenarii multiple pentru a continua să arătăm rezultate.” a declarat Claudiu Doroș, Președinte al Consiliului de administrație și Director general al EVERGENT Investments.
EVERGENT Investments aplică politica predictibilă de dividend a ultimilor 16 ani
În 2025, compania propune alocarea a 97,8 milioane lei pentru distribuția de dividende către acționarii săi în acord cu politica predictibilă de dividend a ultimilor 16 ani. Prin mixul optim între politica predictibilă de dividend și operațiunile de răscumpărare, compania returnează valoare acționarilor. Ratele de distribuire a dividendelor din ultimii ani demonstrează atât predictibilitatea acordării de dividende acționarilor pe o bază consistentă, cât și soliditatea fluxurilor de numerar ale companiei, ambele reliefând o poziție financiară puternică în industrie.
Despre EVERGENT Investments
EVERGENT Investments, cu o experienţă de peste 30 de ani în piaţa românească de capital, este un deschizător de drumuri, contribuind la dezvoltarea comunităţii din care face parte. Prin aplicarea unei strategii bine articulate şi responsabile, EVERGENT Investments valorifică eficient oportunităţi investiţionale, atât în piaţa de capital, cât şi prin proiecte de private equity in agribusiness, real estate si tehnologie.
Editor : A.D.V.