Traian Băsescu este invitat la Jurnalul de Seară, emisiunea moderată de jurnaliștii Liliana Ruse și Cosmin Prelipceanu. Fostul președinte va discuta despre ultimele mișcări din campania electorală, aflată pe ultima sută de metri. Duminică, 24 noiembrie, românii sunt chemați la urne să voteze în primul tur al alegerilor prezidențiale.
Ce candidați ar fi buni în funcția de la Cotroceni
Există un candidat cu care, daca ar ieși președinte, ați sta liniștit?â
Traian Băsescu: Ludovic Orban, dar s-a retras. Altcineva, cred că s-ar califica Cristi Diaconescu. Mie mi-ar fi frică să știu că Geoană e într-o cameră cu un alt șef de stat și negociază ceva pentru România. Pentru că omul se pierde. N-are capacitatea să rămână pe picioarele lui dacă îl dezechilibrezi. Mi-ar fi frică să îl las să negocieze soarta României.
A greșit Iohannis că nu s-a implicat?
Traian Băsescu: Cred că trebuia să se implice. Eu nu am un interes. Sunt pensionar, sunt un civil. (…) Nu era în fișa postului lui să o facă, dar dacă a văzut ce s-a întâmplat timp de 4 ani cu această dictatură PNL-PSD, cred că trebuia să facă ceva. S-ar putea ca analiza lui să fi spus că degeaba se implică și de asta probabil nu s-a implicat. Din perioada domnului Iohannis, oricine a ajuns să creadă că poate fi președintele României.
„Mircea Geoană e un balon umflat, se auto-umflă, dar când te răstești la el se pierde”
Ce credeți despre Mircea Geoană?
Traian Băsescu: Am văzut că am fost invocat. Eu aș pune o singură întrebare legată de Mircea Geoană, când îl vedeți că nu poate să îl bată pe Ciolacu, pe Lasconi, cum credeți că putea să mă bată pe mine în 2009? Mircea Geoană e un balon umflat, se auto-umflă, dar când te răstești la el se pierde. Cine spune că e bun diplomat, e cel puțin naiv. El nu e în stare să ducă o dispută, iar dacă îl bruschezi puțin, se pierde.
Cel mai urât lucru pe care a putut să îl facă, întrebarea pe care i-a pus-o Lasconi – ce ar face NATO, dacă … Nu sunt pe toate drumurile si cancelariile planurile NATO, iar ceea ce a făcut Mircea Geoană arată că habar nu are ce face NATO. Cum să întrebi un candidat, nu un președinte – ce face NATO dacă se decide să facă vreo acțiune militară? Să întrebi un candidat arată micime. Știa că nu are răspunsul Lasconi, cum nu îl are și el. Sunt sigur că el nu a avut acces la informațiile ce se întâmplă dacă se întâmplă scenariul A, scenariul B. Nu a avut acces la informații, nici ca secretar general adjunct. Civilii se schimbă la 4 ani, iar NATO nu poate să decidă să lanseze informații care pot ajunge în cârciumă. Astea le știu câțiva generali, mecanismul e în mâna militarilor și nu a civililor. Asta a fost urât. Dacă îl întrebam pe el ce e de făcut, nu ar fi știut să spună.
Marea problemă pe care eu o leg de doamna Lasconi nu este calitatea de viitor președinte al României, ci șansa pe care ar da-o intrarea în turul 2 ca opoziția să fie mult mai consistentă, să vină la vot.
Ciolacu mai are o problemă… Sigur, dacă ajunge în turul 2, Lasconi l-ar bate pe Ciolacu. Avem o mare problemă, Ciolacu nu are niciun vot de la diaspora. I-a făcut nepregătiți profesional, va plăti factura.
Vot util pentru dreapta
Ați pledat pentru votul util în aceste alegeri…
Traian Băsescu: Votul util pentru dreapta.
Nicolae Ciucă si Marcel Ciolacu nu au venit la dezbaterea cu ceilalți candidați, de la Digi 4. Ce spune asta despre cei doi?
Traian Băsescu: Știți povestea vilei din Aviatorilor. Deci doi ditamai premierii dau vina unul pe altul și niciunul nu își asumă alocarea de bani pentru acea vilă proprietate a statului. Dacă ei nu își asumă 3-4 milioane euro investiți într-o clădire, cum să își asume responsabilitatea pentru țară? Eu nu aș vrea să îl văd pe vreunul președinte pentru mine sau nepoții mei. (…) Lașitate, lipsă de curaj să îți asumi răspunderea. Chiar dacă la Ciolacu mă aștept, el e un unsor din ăsta de Buzău, o șmecherie unsuroasă, nu mă așteptam la generalul Ciucă să nu spună…
Scenariul George Simion președinte
Sondajele îi dau umăr la umăr pe Lasconi și Simion. Cum vi se pare Simion?
Traian Băsescu: Eu cred că are o singură mare problemă – interdicția de a intra în Republica Moldova și Ucraina. Nu cred faptul că Ciolacu are documentele că ar fi în legătură cu ofițeri de informație ruși. Nu cred asta. El a primit o scrisoare. Vă pot spune cert că informații de la serviciul de informații nu se trimit către premier, ci către șeful serviciul statului respectiv. Nu există pratica să fi primit documente Ciolacu… o păsărică de la Kiev. Domnul Simion e persona non grata în două țări, Ucraina și Republica Moldova. În condițiile acestea nu poate fi președinte. Ei vor spune: „Ați știut, dragi români, că e persona non grata”. Așa cum ați scos-o pe Șoșoacă, de ce nu l-ați scos și pe Simion? De ce i-a validat candidatura BEC? Cum ar arăta președinte al României persona non grata la Kiev și Chișinău.
În turul 2 îl bate Simion pe Ciolacu?
Traian Băsescu: Nu-l bate. E singurul care nu-l bate în turul doi. Ciolacu de asta stimulează creșterea lui Simion.
Dacă nu era acest context, o votați pe Elena Lasconi?
Traian Băsescu: Exclus. Adică nu vreau să o critic, dar pentru mine faptul că doamna Lasconi ar intra în turul 2 dă o șansă României să aibă o opoziție solidă la PSD-PNL. Eu am trăit cu mastodontul asta, în perioada guvernării Tăriceanu… și știu cât de parșivi sunt împreună, iar deosebiri între PNL și PSD nu prea sunt, din punct de vedee al respectului pentru instituțiile statului. În perioada USL voiau să nu mai lucreze DNA. Eh, au reușit astăzi, după 15 ani, să nu mai lucreze DNA.
Despre retragerea lui Ludovic Orban și riscul de a rămâne fără opoziție în Parlament
I-ați spus lui Ludovic Orban să se retragă?
Traian Băsescu: Nu, Ludovic Orban e un politician prea matur ca să trebuiască să îi spună cineva ce se întrevede. A fost decizia lui Ludovic. E adevărat au fost discuții ce să facem să întărim voturile de dreapta. Eu m-am întâlnit luni la o cafea cu Orban, dar el discutase cu doamna Lasconi de duminică seară. Deci când a venit la mine la cafea, a fost si Eugen Tomac, ne-a informat ce a discutat cu doamna Lasconi și că a decis să se retragă. L-am încurajat, dar nu i-am spus ce să facă.
Eu nu le spun liberalilor ce să facă cu Ciucă. Fiecare avem analizele noastre sociologice. Eu am una la care nu au avut acces decât Ludovic Orban și Eugen Tomac. Nu a fost pentru acțiuni de PR, a fost pentru informarea noastră ca să luăm decizii. Au fost două cercetări sociologice.
Aș vrea să revin puțin, pentru că n-aș vrea să ne scape contextul în care ne aflăm. Suntem în situația în care știm că va fi Guvern PSD-PNL. Suntem în situația în care s-a întâmplat ca o socoteală să nu iasă, adică cei doi lideri Ciolacu și Ciucă să fie în turul 1 și cred că Ciucă nu va intra în turul 2. Asta a creat o șansa pentru cel mai bine plasat candidat de dreapta să intre in turul doi, cu o singură condiție, dacă va fi susținut de toate formațiunile astea mici de dreapta. Repet, problema nu este ca Lasconi să devină președintele României, dar marea problemă e că nu putem să rămânem încă un ciclu electoral fără opoziție.
Cine va intra în turul 2 la prezidențiale
Traian Băsescu: Dacă ar avea loc alegerile astăzi și Forța Dreptei ar vota disciplinat cu doamna Lasconi, ar intra doamna Lasconi în turul 2 și nu președintele AUR, Simion. Asta e analiza mea. Diferența între ei de două procente. Marea problemă e dacă această grupare de partide mici va lua semnalul dat de Ludovic Orban, care și-a sacrificat candidatura și a spus nu are rost să nu ajut candidatul cel mai bine plasat din drepta.
Problema e dacă toate cele 4 partide vor vota disciplinat cu doamna Lasconi și se dă o șansă.
Eu nu spun că doamna Lasconi are bagajul de experiență politică și administrativă să conducă țara, dar prezenta ei stimulează electoratul să vină la vot. Dacă în turul doi vor fi Ciolacu și Simion, atunci electoratul de dreapta va sta acasă. Apelul meu clar este ca electoratul Forța Dreptei să meargă la vot să voteze Lasconi președinte. În a doua săptămână să voteze pentru ei, pentru intrarea în parlament, dar pentru evenimentul de duminică, trebuie să voteze doamna Lasconi pentru că de asta s-a retras Orban.
Dacă nu, va rămâne pe aranjamentul făcut de PNL cu PSD, adică nu vor schimba decât premierul, pentru că Guvernul a funcționat în tot acest așa-zis tărăboi între PSD și PNL. Ciucă va fi sacrificat, pentru că nu are cum să intre în turul 2. Omul de la Oradea se încălzește și probabil că schimbarea lui Ciucă se va face rapid ca să fie un președinte PNL care să poată colabora cu Ciolacu. De asta va fi imperios necesară și înlocuirea lui.
Candidații la prezidențiale, „o generație slabă”
Sunt slabi candidații la prezidențiale?
Traian Băsescu: Primul și cel mai important lucru în politică – vor să fie președinți ai României, liderii a 20 de milioane și niciunul nu este cel care tractează propriul partid, toți sunt sub partid. Înseamnă că n-au dobândit încă alura de lideri. Capacitatea de a aduce voturi, când ai această capacitate ai autoritate politică. Nu aduci asta, ești la mila sau la mâna partidului. În afară de faptul, hai să fim serioși puteți compara vreunul din candidați cu Ion Iliescu, cu Adrian Năstase, cu Duvăz. Cu cine puteți compara? E o generație slabă.
Știrea inițială. Traian Băsescu a venit în studioul Digi24 pentru a vorbi despre lupta pentru Cotroceni. Numele său a fost menționat și la dezbaterea prezidențială, de acum două zile. Mai exact, candidatul independent Mircea Geoană i-a reproșat candidatei USR Elena Lasconi faptul că a declarat că îl apreciază pe Traian Băsescu.
„Şi zece ani înainte cu domnul Băsescu, cel care este modelul dumneavoastră de preşedinte, cum a fost? A fost bine?”, a spus Mircea Geoană. „Domnul Băsescu vă bate şi când nu participă. Credeţi-mă!”, a replicat Elena Lasconi, iar în sală s-au auzit râsete.
Băsescu, întâlniri cu Orban
Numele lui Traian Băsescu a fost rostit din nou, după retragerea lui Ludovic Orban, care și-a anunțat susținerea pentru Elena Lasconi, în cursa pentru Cotroceni. Jurnalista Digi24 Anca Suciu l-a întrebat pe Orban dacă s-a întâlnit cu Traian Băsescu în aceeași zi.
„Întâlnirile care le am cu persoane sunt întâlniri private. (…) Cu cine mă întâlnesc eu în particular este problema mea. Dacă eu mă întâlnesc cu alte persoane nu o să dau raportul pentru întâlnirile pe care le am de-a lungul timpului”, a afirmat Ludovic Orban.
Totodată, chestionat dacă a vorbit cu Traian Băsescu despre retragerea sa în favoarea Elenei Lasconi, președintele partidului Forța Dreptei a răspuns: „Nu am o datorie să vă răspund la această întrebare”.
„Cu siguranţă de-a lungul acestei campanii am discutat cu Traian Băsescu. Nu am discutat acest subiect. Am discutat de-a lungul timpului despre evoluţia campaniei, despre modalitatea în care se pot aborda cele mai bune strategii pentru a împiedica PSD să captureze definitiv România şi să captureze toate instituţiile statului care încă nu sunt capturate de PSD, care au rămas foarte puţine. Despre asta am discutat şi despre asta voi discuta în continuare în campanie”, a mai explicat Orban.
Editor : Ana Petrescu