Vicepremierul Dragoș Anastasiu a spus la Digi24 că reforma companiilor de stat este o prioritate a Guvernului. El a precizat că sunt companii care aduc profit, dar multe sunt pe pierdere, iar acestea trebuie reorganizate.

„Sunt mulți piloni la care va trebui să ne gândim în viitor. În acest moment ne uităm pe reforma companiilor de stat și asta va fi focusul în următoarele săptămâni. Reforma nu se face peste noapte, dar va trebui să începem. Sunt 1300 de companii, unele mici, unele mari, unele performante, altele pe pierderi. Per total, aceste companii au câștig. Avem un plus de vreo 13,5 miliarde de lei pe an. Aproape jumătate din acest profit e făcut de o singură companie. Avem și alte companii performante, dar avem și multe companii care sunt pe pierdere și la care trebuie să ne uităm de sus în jos, să ne uităm la acea autoritate a statului care ar trebui să monitorizeze performanța, AMEPIP, care e nefuncțională după doi ani”, a spus Anastasiu.

„S-a trecut prin Parlament legea 109, care reglementează guvernanța corporativă, cu toate acestea AMEPIP este nefuncțională, se uită pe aceste 1.300 de companii, dintre care doar 200 sunt cu adevărat relevante, restul sunt mici sau foarte mici. Legea ne obligă să avem guvernanță corporativă. Sunt multe SRL-uri în orașe mici, cu 2-3 angajați, care trebuie să aibă un board de 3 administratori. De aici trebuie să pornim, să facem în așa fel încât această autoritate a statului să se ocupe de ce este relevant, cele 200 de companii. Pentru celelalte va trebui să găsim alte soluții”, a explicat el.

Anastasiu a spus că sunt zeci de companii care sunt pe pierdere de mai mulți ani și a dat ca exemplu TAROM și CFR.

„Acolo va trebui să facem ceva, pentru că nu este normal să se întâmple așa ceva. Ori profesionalizăm și trecem pe profit, ori le închidem, ori facem joint ventures cu companii românești sau străine, trebuie să găsim soluții astfel încât aceste companii să fie profitabile. Dacă nu, le închidem. Acolo unde avem servicii publice și de utilitate publică, va trebui să ne uităm la subvenții. Pentru că nu putem să avem la nesfârșit subvenții. Nu putem în zona trenurilor să dăm 80% din sau poate chiar mai mult din cifra de afaceri subvenții”, a spus Anastasiu.

El a spus că reforma companiilor de stat nu se face peste noapte. „Dar cred că avem toate șansele ca în șase luni să dovedim și primele succese. Dar până când scoatem pachetul doi, de care vorbim de câtva timp, va trebui să fim gata cu legislația care să ne permită să fim competitivi, pentru că în momentul de față, pe această legislație, ați văzut ce s-a întâmplat – un număr destul de mare de oameni în consiliile de administrație, indemnizații care variază de la un salariu mediu pe ramură până la trei. Sigur că majoritatea s-au dus la trei. Cei care sunt executivi au și o zonă variabilă, ceea ce nu e o problemă în sine. De la unu la șase. Vorbim și de indicatorii de performanță”, a explicat el.

Anastasiu a spus că a format un grup de lucru cu patru miniștri, în subordinea cărora sunt cele mai multe companii de stat.

„În primul rând trebuie să vezi de unde pleci. Zilele astea suntem în analiză. Primul pas va fi că vom transparentiza absolut tot. Toată lumea trebuie să vadă ce se întâmplă cu banii care vin de la stat și totul va fi transparent, inclusiv veniturile celor din conducere, inclusiv grilele salariale. Sigur că trebuie să avem grijă la datele personale, fără doar și poate. Dar peste tot în lume și companiile listate la bursă, dar și companiile de stat în general, chiar dacă nu sunt listate la bursă, au acest principiu de bază – transparență. Noi de acolo trebuie să pornim și acolo lucrăm și veți vedea în următoarele zile că vor fi transparentizate”, a spus el.

Editor : M.B.

Share.
Exit mobile version