România este țara în care dreptul femeilor de a decide asupra propriului corp se transformă într-o luptă constantă, marcată de refuzuri din motive religioase, legi aplicate doar pe jumătate și conștiința medicilor. La mai bine de trei decenii de la Revoluție, când femeile și-au recâștigat dreptul la avort, ele se lovesc în spitalele publice – și uneori și în cele private – de refuzuri repetate, priviri acuzatoare și ajung să fie tratate ca o „bucată de carne”.
O anchetă realizată de Digi24 sub umbrela campaniei Pacient în România scoate la iveală sute de medici din spitalele de stat care refuză procedura din motive religioase, morale sau personale, în timp ce Ministerul Sănătății recunoaște problema fără să ofere soluții concrete. Femeile ajung de multe ori să caute ajutor – inclusiv în cazul sarcinilor provenite în urma unui viol – la ONG-uri sau la ginecologii despre care circulă informații că practică avort la cerere.
Pacientă din Iași: „M-am simțit ca o bucată de carne”
„M-am simțit ca o bucată de carne, nu ca o ființă care trece printr-o experiență devastatoare”, mărturisește Ana*, tânără de 23 de ani din Iași, care acum locuiește în străinătate. Era în ultimul an de facultate când a aflat că e însărcinată, venea după divorțul violent al părinților, nu avea posibilități financiare, iar vestea că ar putea să aducă pe lume un copil căruia considera că nu îi poate oferi un viitor a făcut-o să simtă că nu are prea multe opțiuni.
A încercat la trei clinici private din Iași să facă întrerupere de sarcină. La prima, i s-a spus că sarcina „ar fi prea lungă” și că „oricum la ei nu se fac avorturi”.
La al doilea medic, care profesează și la Maternitatea Cuza Vodă din Iași, experiența a fost și mai traumatizantă: „Mi-a spus că sunt mult prea grea ca să mă pună pe masă, că îi e frică că se rupe masa… Mi-a spus că vaginul meu e prea lung ca el să ajungă cu chiureta. Îmi spunea în față, fără să mă pregătească un pic din punct de vedere emoțional. Și apoi a plecat, iar pe mine m-a lăsat acolo pe masă. Plângeam și am rămas cu mama mea, plângeam foarte tare.”
În final, a ajuns la o a treia clinică privată unde „m-au tratat atât de uman, mi-au vorbit frumos, mi-au spus tot ce se va întâmpla”. Costul: 3.000 de lei pentru avort medicamentos. Ana este conștientă că pentru o femeie cu venituri reduse, prețurile unei întreruperi de sarcină într-o clinică privată sunt imposibil de accesat.
De multe ori, spun organizațiile care apără drepturile femeilor, refuzul pe baza moralității are la bază și o componentă financiară. „Avem multe situații în care la stat ni se spune că medicii nu fac avort, dar fac la privat și asta înseamnă efectiv că femeia e văzută ca o marfă”, subliniază Andrada Cilibiu, activistă la Centrul FILIA.
Costurile pot ajunge în spitalele private chiar și la 5.000 de lei, mai ales că multe dintre spitalele de stat nu mai sunt o opțiune în anumite județe unde refuzurile medicilor de a face întreruperi de sarcină la cerere sunt în bloc „nu”.
Maternitatea Cuza Vodă: 41 de medici, niciun avort la cerere
Este și cazul Maternității Cuza Vodă din Iași, despre care a amintit și pacienta care a stat de vorbă cu Digi24. În răspunsul pentru redacția noastră, spitalul din Iași spune negru pe alb că există 41 de medici ginecologi, însă niciunul nu face avort la cerere, invocând „motive personale și religioase”.
Unul dintre medicii care lucrează în maternitatea de la Iași spune că „s-au avut la bază considerente morale” pentru a refuza avorturile la cerere și că „sunt colegi care au declarat nu de puține ori că din cauza unor motive psiho-emoționale sau impactul acestor manevre nu doresc să mai efectueze astfel de proceduri”. Acesta spune că există procedură prin care pacientele sunt îndrumate spre alte spitale din oraș, totuși în răspunsul transmis de conducerea maternității este specificat că nu există o procedură clară atunci când femeile sunt refuzate.
Maternitatea Cuza Vodă este doar un exemplu din zecile de spitale care au trimis un răspuns pentru Digi24. Redacția a încercat să contacteze 200 de spitale publice din România, atât din orașe mari, cât și mici, județene, orășenești, care sunt în subordinea MAPN sau maternități. Dintre acestea, doar 87 au răspuns solicitării noastre.
Datele analizate din aceste răspunsuri arată că mai bine de jumătate – adică 49 de unități spitalicești – nu au niciun doctor dispus să facă întreruperi de sarcină la cerere.
Impactul psihologic: „E nevoie să vorbim despre dezechilibrul de putere”
Pe lângă barierele legale și medicale, decizia de a întrerupe o sarcină are și un imens impact psihologic. În spatele mărturiilor cutremurătoare ale femeilor care au trecut prin refuzuri repetate, se află un aspect adesea neglijat: trauma psihologică.
„Decizia de a întrerupe o sarcină e deja dificilă și te pune într-o poziție vulnerabilă. Primind refuzuri repetate, treci prin lipsa oricărui sprijin. E nevoie să vorbim despre dezechilibrul de putere dintre pacientă și medic”, a explicat pentru Digi24 Carmen Ioniță, psiholog.
„Accesul efectiv la întreruperea de sarcină rămâne pentru multe femei un drept doar pe hârtie”, avertizează Andrada Cilibiu, activistă la Centrul FILIA. „Sistemul a dus femeile la punctul în care nu mai au acces… Considerăm că este imoral să creștem natalitatea pe umerii femeilor pe care le forțezi să devină mame fără voia lor.”
Pacientă din București: Malformații fetale și refuzuri medicale
Un paradox dureros în accesul la avort îl reprezintă cazurile de sarcini cu malformații fetale severe sau cele provenite în urma violului, care ajung să se lovească de aceleași refuzuri. Monica* a decis să își spună povestea și experiența prin care a trecut cu o sarcină dorită, dar care a fost diagnosticată cu multiple malformații.
„Din păcate, fătul avea multiple malformații, așa că am fost nevoită să fac avort medical. M-am lovit de refuzuri de la mai mulți medici până să vadă ecografiile. Eram într-o stare deplorabilă din punct de vedere mental, dar nu le-a păsat. M-au întrebat de ce nu m-am protejat. Pe lângă trauma pe care am suferit-o din cauza problemelor de sănătate, a trebuit să îndur și refuzuri, răspunsuri tăioase și priviri care m-au făcut să mă simt rușinată. Încă mă simt așa, din cauza oamenilor.”
De asemenea, victimele violului întâmpină aceeași lipsă de acces la întrerupere de sarcină, fiind adesea izolate în lupta lor, fără servicii specializate și cu reticență din partea personalului medical.
„Sunt cazuri dificile de violență sexuală cu care ne confruntăm, pentru că nici victimele violului nu beneficiază de servicii de întrerupere de sarcină și se lovesc de refuzul constant al medicilor”, avertizează Andrada Cilibiu. „Am avut de-a lungul timpului mai multe astfel de cazuri, fete minore, persoane majore care au trecut printr-o situație de violență sexuală și nu au putut accesa o întrerupere de sarcină într-un spital de stat.”
Biserica Ortodoxă: „Păcate grele care ucid ființe umane”
Poziția oficială a Bisericii, publicată pe site-ul Patriarhiei Române, este clară și tranșantă: „Avortul, tratamentele cu scop abortiv sau contraceptiv sunt păcate grele care ucid ființe umane, și în cele din urmă, ne exclud din Împărăția lui Dumnezeu spre care năzuiesc creștinii.”
Biserica spune că toți copiii cu malformații ar trebui născuți, la fel și cei proveniți din viol sau incest, care apoi ar trebui dați spre adopție. Singura ușă pe care Biserica o lasă deschisă iertării în cazul avortului este sarcina care pune în pericol viața femeii.
În România, Biserica Ortodoxă are o influență majoră atât în sfera morală, cât și în cea socială, iar acest lucru se reflectă foarte clar în modul în care este perceput și tratat avortul. Unul dintre răspunsurile primite este de la Spitalul Municipal Rădăuți, din județul Suceava, care deși spune că are mai mulți medici dispuși să facă avort medicamentos, declară 0 întreruperi de sarcină în perioada 2024-2025. Motivul:
„Maternitatea noastră are o tradiție de peste 20 de ani cu nașteri naturale și cezariene, datorită bazinului geografic și numeroaselor religii care nu acceptă întreruperea cursului sarcinii. Chiar și sarcinile cu feți cu malformații, morți după naștere, se duc la termen.”
Alte răspunsuri care au atras atenția au venit de la Spitalul Municipal Mangalia, care are 0 medici dispuși să facă avort pentru că „rolul spitalului este de a salva vieți”. De asemenea, Spitalul Orășenesc Lehliu Gară declară că singurul medic pe care îl are nu face întreruperi de sarcină pentru „a încuraja natalitatea”.
Medicul tânăr: „Mă surprinde că și tinerii văd mama ca pe o criminală”
Dar în cadrul sistemului medical există și voci care se ridică împotriva acestei abordări conservatoare. Marc Anton Cruceanu este medic ginecolog rezident la Spitalul Elias din Capitală, care explică temerile din interiorul sistemului:
„Ăsta e paradoxul care neliniștește foarte multe paciente și, din păcate, și pe noi, medicii tineri care vrem să avem o atitudine mai progresistă”, spune medicul Cruceanu, adăugând că „ce mă surprinde pe mine este că obiecția asta de conștiință este, așa cum ne așteptăm, predominantă la medicii de generația trecută, de 50-60 de ani, pentru că erau vremurile care erau și era și legea comunistă, dar mă surprinde să văd și medici tineri care au în continuare această percepție că mama e o criminală, că vrea să omoare o ființă vie.”
Pacientă din Sibiu. Medic: „Este voia lui Dumnezeu”
„Contactul a fost bulversant și traumatizant. Mi-a făcut ecografia, am discutat și ea mi-a zis foarte serioasă că ea este împotriva și că ea crede, dat fiind faptul că s-a rupt prezervativul și pastila de a doua zi nu a avut niciun efect, că este voia lui Dumnezeu și că trebuie să am acest copil”, a fost răspunsul primit de Iulia* în cabinetul unui ginecolog din Sibiu. La fel ca în cazul Anei, decizia de a renunța la sarcină a fost una grea, venită după mai multe ședințe de consiliere.
„Dacă ești obligată să duci la termen o sarcină, te vei vedea în situația de a avea grijă de un copil pe care nu ți-l dorești și practic copilul acela nu se va putea dezvolta normal psihologic și emoțional, pentru că are nevoie de siguranță”, este avertismentul venit din partea psihologului Carmen Ioniță, care subliniază că „dacă mama e copleșită, atunci nici copilul nu știu cât de multe șanse are să se dezvolte sănătos”.
Refuzurile de care s-a lovit Iulia nu s-au terminat în cabinetul medicului ginecolog, ci au continuat și în farmacii. Când a încercat să cumpere medicamentele abortive cu o prescripție medicală de la București, „când am luat decizia m-am dus la mai multe farmacii și atunci când vedeau ce scrie nici nu au căutat dacă au sau nu în sistem, ci mi-au zis «nu»”.
Ghidurile medicale există, dar nu se aplică
Experiența prin care a trecut pacienta din Sibiu scoate în evidență disfuncționalitățile dintre teorie și practică. Deși protocoalele naționale sunt clare, implementarea lor este fragmentară. Elvira Brătilă, președinta Societății de Obstetrică și Ginecologie, explică:
„Societatea de Obstetrică-Ginecologie are de cel puțin 2 ani un ghid în ceea ce privește avortul medicamentos și practic femeile au la dispoziție, prezentându-se la orice cameră de gardă, posibilitatea de a primi rețetă pentru avort medicamentos. Li se explică problemele ce pot apărea după administrarea pastilelor, semnează un consimțământ, și astfel se evită avortul instrumental.”
Acest contrast între cadrul oficial și realitatea din teritoriu arată că, în multe cazuri, ghidurile medicale nu sunt puse efectiv în practică, pacientele fiind lăsate fără sprijin, chiar dacă există soluții alternative acceptate oficial. De asemenea, majoritatea spitalelor contactate de Digi24 spun clar că medicii pe care îi au nu fac niciun fel de avort. Răspunsurile negative vin inclusiv din spitalele județene sau municipale, cu cameră de gardă.
Avortul clandestin: o realitate periculoasă, dar invizibilă
Refuzul repetat al medicilor pune pacienta într-o situație de vulnerabilitate, care se poate traduce inclusiv în încercări clandestine de a renunța la sarcină, ca în urmă cu zeci de ani, atunci când Nicolae Ceaușescu a dat celebrul Decret nr. 770/1966 privind reglementarea întreruperii de sarcină. Legea de atunci a costat viața a mii de femei și tot atâția copii abandonați, spun medicii și cercetătorii.
Sunt cazuri în care femeile recurg la metode improvizate sau incomplete pentru întreruperea sarcinii, cu riscuri grave pentru sănătate și uneori chiar pentru viață.
Andrada Cilibiu, reprezentantă a Centrului FILIA, explică: „Din păcate, din datele pe care le avem, e și o problemă de colectare a datelor, dar întâlnim câteva cazuri pe lângă cele din presă. Au fost și situații în care au murit respectivele femei în urma unor întreruperi de sarcină pe care au încercat să le provoace singure. Sau care au murit în urma unui avort spontan și nu au primit îngrijirea necesară. Din păcate, nu avem foarte multe date despre avorturi clandestine.”
Declarațiile activiștilor sunt întărite și de răspunsurile oficiale ale spitalelor, primite de Digi24. Două dintre cele 87 de unități spitalicești recunosc că în România încă se practică avortul clandestin. Spitalul Județean de Urgență Craiova menționează că „este imposibil de comunicat cu precizie numărul, deoarece pacientele încearcă frecvent să ascundă acest lucru. Din estimări sunt 72 de avorturi provocate și realizate și alte 18 provocate fără succes”, doar în perioada 2024-2025. O altă confirmare, fără prea multe detalii, a venit din partea Spitalului Județean de Urgență Constanța.
Mituri și manipulare: „O să îți arate uterul ca după un accident de mașină”
În jurul avortului continuă să fie propagate numeroase mituri, unele vehiculate chiar de cadre medicale sau de lideri religioși, altele răspândite în societate din lipsa educației adecvate. Multe paciente ajung să părăsească cabinetele medicale speriate de riscuri ireale sau convinse că avortul le va afecta definitiv sănătatea.
Andrada Cilibiu, de la Centrul FILIA, semnalează felul în care clinicile sau chiar cadre medicale recurg la mesaje menite să sperie și să culpabilizeze pacientele: „Am auzit replici de tipul: «o să îți arate uterul ca după un accident de mașină», «nu o să mai poți face copii niciodată», «o să mori».” Mai mult, „am avut situații în care clinica accepta, dar după te sunau și îți spuneau că fix o persoană ca tine a murit”.
Adesea, argumentele religioase sunt folosite pentru a amplifica presiunea psihologică: „Folosesc foarte mult argumente religioase. Ajung și la noi femei care au credința în Dumnezeu și își pun problema asta, iar din păcate vina foarte mare pe care o resimt aceste femei după un discurs în care li se spune că asta e un păcat, că greșesc față de Dumnezeu, de soț și așa mai departe.”
Clarificare medicală: riscul real vs. mitul infertilității
Unul dintre cele mai răspândite mituri este acela că avortul ar determina automat infertilitate. Marc Anton Cruceanu, medic ginecolog rezident la Spitalul Elias, explică din perspectivă clinică:
„Luăm mitul – infertilitatea produsă de avort. Din punct de vedere teoretic da, dar în practică, depinde cum ajung femeile să facă avort. Dacă vorbim despre o femeie care face avort singură, căreia nu i s-a oferit ajutor, va încerca să își provoace singură avortul. Sunt femei care, prin metodele neconvenționale, ajung să își facă mai mult rău decât bine și pot duce la probleme de infertilitate pe baza materialelor improvizate.”
Când este vorba de un avort legal și sigur, riscul e minim: „Dacă vorbim de riscul de infertilitate – atâta timp cât avortul e făcut în condiții de asepsie și antisepsie, de un medic cu experiență și anestezice cu empatie – toate acestea duc la o rată scăzută de complicații post-avort. Studiile confirmă că tot ce facem noi e medicină bazată pe dovezi. Orice persoană care este sceptică privind riscurile de infertilitate, infecție, bineînțeles o invit să se informeze.”
Ce cer organizațiile nonguvernamentale
Organizațiile precum FILIA trag un semnal de alarmă și cer măsuri concrete pentru ca dreptul la avort să nu rămână doar pe hârtie, ci să devină accesibil efectiv pentru toate femeile din România.
Andrada Cilibiu, reprezentantă FILIA, explică: „Cerem ca fiecare unitate medicală să aibă cel puțin un medic angajat sau colaborator dispus să ofere întrerupere de sarcină la cerere. Nu vrem să obligăm inima sau conștiința nimănui, dar instituția în sine trebuie să asigure acest serviciu.”
De asemenea, organizațiile cer:
• Decontarea de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate a avorturilor la cerere – mai ales în cazuri de malformații sau de viol;
• Plafonarea tarifelor astfel încât costul să nu devină o barieră în calea accesului;
• Introducerea unor proceduri clare și transparente pentru gestionarea refuzurilor medicilor;
• O informare corectă și neîngrădită a femeilor privind drepturile și opțiunile medicale;
• Combaterea stigmatului social și promovarea educației sexuale și reproductive.
Răspunsul statului: „Nu avem un cadru legislativ clar”
Andrada Cilibiu subliniază că sprijinul real din partea Ministerului Sănătății și a altor instituții este încă insuficient, iar legislația ambivalentă și lipsa implementării clare pun obstacole majore în calea accesului la servicii reproductive.
În acest context se înscrie și poziția ministrului Sănătății Alexandru Rogobete, care recunoaște dificultățile, dar subliniază limitele legislative actuale: „Medicul nu poate fi obligat să realizeze această procedură. Cred că pentru că există această situație și acest fenomen crește la nivel național din ce în ce mai mult. Rolul nostru, al Ministerului Sănătății, este să realizăm anumite zone cumva orientate regional și să informăm corect pacienții despre unde pot apela. Dar din punct de vedere legislativ nu avem un cadru clar în care să știu în ce direcție să ne ducem.”
România vs. Europa
Deși în România avortul rămâne legiferat până la 14 săptămâni, situația reală a accesului la servicii sigure este critică, fiind caracterizată de refuzuri, bariere financiare și practici neconforme. În contrast, alte state europene au reglementări mult mai permisive și mai eficiente.
În majoritatea țărilor din Uniunea Europeană, avortul la cerere în primul trimestru este o procedură disponibilă fără restricții majore. De exemplu, Olanda și Suedia oferă servicii gratuite și acces rapid, cu perioade de 18-24 de săptămâni, fără obstacole birocratice sau religioase. În schimb, în Polonia și Malta, unde influența religioasă este foarte puternică, avortul este aproape total interzis, iar femeile trebuie să facă față unor sancțiuni severe sau chiar riscului de condamnare penală.
Potrivit OMS, în România, în 2022, au fost făcute peste 28.000 de întreruperi de sarcină, iar jumătate au fost la cerere. România este în topul primelor țări cu cele mai multe avorturi. Și se întâmplă acest lucru pentru că nu avem o strategie de prevenție și educare a tinerilor în privința folosirii metodelor de contracepție. Din școli lipsește educația sexuală.
*Toate numele pacientelor au fost modificate pentru protejarea identității.
*Consultați AICI datele primite de Digi24 de la unitățile medicale din țară, cu privirea la procedurile de avort.
