Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat joi, la Digi24, întrebat despre ancheta cerută de Parchetul General după desecretizarea raportului CSAT, care a scos la iveală nereguli grave privind finanțarea campaniei lui Călin Georgescu pentru prezidențiale, că este „târzie”. El reproșează lipsa unui protocol între SRI și Parchet și susține că în aceste condiții „statul nu funcționează”.
Întrebat despre ancheta cerută de Parchetul General privind finanțarea campaniei electorale a lui Călin Georgescu, Traian Băsescu spune că „este foarte târzie, cu atât mai mult cu cât instituțiile statului au avut foarte multe informații despre beneficiarii de finanțări. Și dacă mă uit în nota SRI-ului, văd aici lista o listă destul de largă de influenceri care au fost utilizați în campania domnului Georgescu. Deci cred că e foarte târziu”.
„Oare de ce aceste informații, care n-au fost strânse ieri și nici alaltăieri și nici în ziua CSAT-ului, și sunt rodul unei activități de informare pe care a făcut-o SRI-ul, de ce aceste date cu influencerii, spre exemplu, n-au fost transferate Parchetului de multă vreme?”, se întreabă Băsescu.
Tot el spune că „nu există niciun protocol de colaborare între SRI și Parchet. A fost în mod eroic anulat la cererea maselor televizate. Ceva grav s-a întâmplat în funcționarea cooperării dintre instituțiile statului. (…) SRI-ul a surprins și cele două săptămâni de susținere ale POT (Partidul Oamenilor Tineri – n.r.).”
„Marea problemă este de ce informațiile n-au fost utilizate în procesul decizional? De ce Parchetul n-a fost informat despre aceste lucruri din momentul în care s-au produs? Este extrem de grav și arată că statul nu funcționează, instituțiile nu se corelează între ele în acțiuni care țin de siguranța națională. Sunt multe de spus, dar aș trage o concluzie: informațiile au fost. Problema este că decidenții n-au acționat”, adaugă el.
„Instituțiile au ratat momentul în care puteau să facă ceva pentru România”
Despre sesizările la CCR privind anularea alegerilor, Băsescu a spus că „instituțiile au ratat momentul în care puteau face ceva pentru România”, iar responsabilitatea este acum a românilor, de a „menține România în familia țărilor occidentale”.
„Nu se mai poate face nimic din punct de vedere Curte Constituțională, decât după validarea turului doi și implicit a alegerilor. De data asta, și poate e o lecție bună, decizia este în mâna poporului. Instituțiile au ratat momentul în care puteau să facă ceva pentru România. Au ratat și atunci se transferă totul în responsabilitatea uriașă pe care o are fiecare român pentru votul începând de mâine până duminică seara. Românii trebuie să știe că de votul lor depinde menținerea în familia țărilor occidentale sau întoarcerea înapoi cu fața spre Moscova, așa cum ne propune acest șarlatan care se numește Georgescu”, a spus Băsescu.
Despre avertismentul SUA
Întrebat despre avertismentul de la Washington împotriva consecințelor negative grave pe care le poate avea o îndepărtare a României de Occident, Băsescu a spus:
„În primul rând, noi avem o umbrelă NATO din care nu ne scoate nimeni, până una, alta, dar ne pierdem credibilitatea în interiorul organizației. Însă, în paralel umbrela NATO, avem aranjamentele bilaterale care vizează baza de la Kogălniceanu, unde sunt 5.000 de militari americani, pușcașii marini. E baza aeriană tot de la Kogălniceanu, unde operează nave aeronave americane. Este baza aeriană de la Turda, unde operează aeronave americane, în bază bilaterală și nu NATO. Este parteneriatul strategic pentru secolul XXI. Statele Unite dau României garanții de securitate și dau României garanția că va recomanda România pentru investiții ale oamenilor de afaceri americani. Deci pierderile ar fi enorme pentru noi”, concluzionează Băsescu.
Editor : C.L.B.