Consilierul prezidențial pentru apărare și siguranță națională și șeful cancelariei prezidențiale Cristian Diaconescu a venit cu noi lămuriri, joi la Digi24, privind implicațiile cerințelor Rusiei către SUA în negocierile de la Riad, după ce a spus că delegația rusă a cerut celei americane o reîmpărțire a sferelor de influență în Europa și retragerea SUA din estul Europei, inclusiv din România.
- El a spus că cerințele respective sunt parte a unei politici „extrem de complicată pe care Federația Rusă a anunțat-o încă din 2022, atunci când se încerca determinarea Moscovei să se retragă din Ucraina și pe calea negocierii, state din Alianța Nord-Atlantică din Uniunea Europeană făceau demersurile corespunzătoare”.
„O politică extrem de complicată pe care Federația Rusă a anunțat-o încă din 2022, atunci când se încerca determinarea Moscovei să se retragă din Ucraina și pe calea negocierii, state din Alianța Nord-Atlantică din Uniunea Europeană făceau demersurile corespunzătoare. Așa cum s-a știut din acea perioadă, cererea explicită a Federației Ruse a fost retragerea garanțiilor de securitate, pe aliniamentul din 1997. Este o chestiune interesantă, văd un anume tip de emoție. Eu am spus la dumneavoastră, la postul de televiziune și în alte părți exact același aspect, dar mă bucur că acum există o preocupare ceva mai serioasă și o atenție publică”, a explicat Cristian Diaconescu, întrebat despre afirmațiile făcute de el.
„Nu se pune problema unei cedări sub nicio formă”
Mai exact, în urmă cu o zi, la un alt post tv, Cristian Diaconescu a spus că România a fost informată despre aceste cerințe, exprimate și la întâlnirea dintre SUA și Rusia ce a avut loc în aceste zile în Arabia Saudită. „Le-am primit, nu le-am cerut noi. Statele Unite au refuzat, în acest moment, dar nu avem garanții”, a spus șeful cancelariei prezidențiale, Cristian Diaconescu.
Rugat la Digi24 să-și detalieze afirmațiile sale, implicit să răspundă dacă România are garanția că Statele Unite își păstrează poziția, Cristian Diaconescu a răspuns: „În legătură cu ceea ce se cere, în primul rând nu a fost pe masa negocierii în acest moment. În al doilea rând, în legătură cu garanții, fiți sigur că ne uităm foarte atent la acest subiect și demersurile noastre sunt foarte serioase și prioritare în legătură cu respingerea unor astfel de pretenții”.
El a subliniat și că „argumentul însă interesant și important este faptul că lumea occidentală, dar mai ales Statele Unite, au respins de plano o astfel de intenție, o astfel de solicitare”.
„Tot ceea ce ține de pachetul partenerului strategic, atât cu Statele Unite, cât și cu parteneri europeni există, evident, o serie de demersuri, dar în mod categoric nu se poate pune problema unei cedări sub nicio formă”, a subliniat Cristian Diaconescu.
Ce spune despre ipoteza retragerii trupelor americane din România
Întrebat dacă e nevoie să fie o ședință a CSAT în care să fie stabilită vreo cale de acțiune, deoarece au fost discuții în ultima perioadă care devin din ce în ce mai mai reale în negocierile SUA-Rusia, Diaconescu a refuzat să ofere un răspuns clar. „Această decizie o luăm în interiorul instituției prezidențiale, conform legii de organizare a CSAT”.
Întrebat dacă ar putea fi retrase trupele americane de la noi din țară, ceea ar însemna un punct în plus pentru Rusia, consilierul prezidențial a replicat: „Toate aceste teme sunt pe masă. În momentul în care vor fi decizii asumate instituțional și nu opinii, indiferent din perspectiva cui, atunci sigur că veți fi informați”.
Diaconescu mai consideră că „Statele Unite nu se vor abate de la proiectele din cadrul parteneriatului strategic”.
Editor : Ana Petrescu