Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat în direct la Digi24 că taxele impuse de președintele american Donald Trump nu vor duce la scumpiri imediate în România, dar incertitudinea se menține pe termen mediu și lung, în special în contextul relațiilor comerciale dintre China și SUA. Ministrul a spus că„ industria auto o să aibă nevoie de o plasă de siguranță”, însă România nu este afectată direct „pentru că nu exportăm mașini în Statele Unite ale Americii”.
Președintele american Donald Trump a suspendat pentru o perioadă de 90 de zile taxele anunțate, însă rămân în vigoare tarifele pentru oțel, aluminiu și pentru industria auto.
Întrebat despre cum este afectată România de aceste măsuri, ministrul Finanțelor a declarat că „pe termen scurt nu ne așteptăm la scumpiri imediate. Pe termen mediu și lung, nu știm cum se va termina această dispută între China și America”.
Acesta a adăugat că „anumiți specialiști prognozează inclusiv o reducere a prețurilor la bunurile aduse din China, dacă piața americană se închide, de exemplu, acolo și China trebuie să se reorienteze către piețele din Europa”. Tanczos a mai spus că „sunt specialiști în Europa care se așteaptă la schimbări poate chiar pozitive pe acest plan”.
Întrebat despre ieftiniri în Europa, ministrul Finanțelor a spus că „la produsele din China lucrurile se pot schimba radical”.„Este prematur să facem analizele finale. Să vedem cum se termină această dispută între SUA și celelalte continente”, a mai adăugat el.
Despre cum este afectată industia auto, Tanczos a spus că au avut loc primele discuții, în care au fost făcute analize: „Am început studiile de impact teoretice pe noul sistem de taxe vamale”.
„Cu siguranță industria o să aibă nevoie de o plasă de siguranță în condițiile în care taxele la 25%, la 10%, la 20%, undeva în intervalul acesta, rămân în vigoare. Nu suntem afectați direct pentru că nu exportăm mașini în Statele Unite ale Americii”, a declarat Tanczos.
Ministrul a mai adăugat: „Nu exportăm foarte multe piese auto în Statele Unite ale Americii, dar avem într-adevăr livrări semnificative în Germania, Franța, în alte state europene de unde pleacă mașini în Statele Unite. Industria are nevoie de sprijinul statului român și cu siguranță vom găsi soluții pentru a avea un o plasă de siguranță pentru cei din această industrie”.
Editor : C.S.