„Am terminat 2024 cu ceva unic în Uniunea Europeană,” a declarat preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, pentru Digi24. Un astfel de deficit este „rar”, a subliniat Daniel Dăianu, în condițiile în care nu ești răvășit de un război sau de o catastrofă.
Daniel Dăianu a explicat de ce consideră pachetul de măsuri fiscal-bugetare „foarte ambițios”.
„Eu am judecat cifre și anvergura a programului de corecție până la finele lui 2026 și care sugera că este posibil, sub auspicii favorabile, să fim în jurul unui deficit de 6% din Produsul Intern Brut, care era chiar sub reperul ce este consemnat în aranjamentul dintre Guvernul României și Comisia Europeană și de aceea am spus că era un program foarte ambițios, având și o altă considerație pe care poate că nu am precizat-o, și anume că pentru acest an corecția acoperă numai cinci luni de zile, începând cu luna august, nu are anvergura a ceea ce trebuie să se întâmple în 2026. Din această perspectivă, că trebuie să reducem un deficit care este foarte mare,” a declarat Dăianu.
Preşedintele Consiliului Fiscal spune despre deficitul bugetar cu care se confruntă România că este „rar” întâlnit în „condițiile în care nu ești răvășit de un război.”
„Am terminat 2024 cu ceva unic în Uniunea Europeană și eu spun și în peisajul internațional. Rar întâlnești un asemenea deficit în condițiile în care nu ești răvășit de un război, de o catastrofă. Și anul acesta execuția nu merge bine. Dacă nu s-ar adopta pachetul de măsuri care a fost anunțat, mă refer la prima componentă, pachetul numărul unu, vom fi iar în preajma lui 9% din Produsul Intern Brut, ceea ce este foarte rău. Consiliul Fiscal, eu, în multe intervenții publice, de mai mult timp spuneam că era o himeră să ne imaginăm că numai pe partea de cheltuieli și este o himeră să ne imaginăm că numai pe partea de cheltuieli se poate realiza corecția și se vede, avem un guvern care este dedicat acestei corecție. Dacă premierul Ilie Bolojan și cu cei care compun guvernul ar fi putut să opereze numai pe partea de cheltuieli, eu sunt convins că ar fi făcut așa ceva,” a precizat Dăianu.
Daniel Dăianu este de părere că premierul Ilie Bolojan se bazează pe „filozofia care i-a ghidat acțiunea și la Oradea,” însă „una este primăria și una este o țară”.
„El are filozofia care i-a ghidat acțiunea și la Oradea, dar și în momentul în care s-a vehiculat numele domniei sale pentru poziția de premier, a avut această filozofie și anume operăm pe partea de cheltuieli cu riscurile de rigoare. Dar se vede ceea ce noi am argumentat și eu zic că am argumentat pe baza unor cifre și pe baza cunoașterii realității, pentru că, din păcate, și, aici nu cred că se va supăra dacă voi spune: una este primăria la Oradea și una este o țară. O țară are un grad de complexitate și sectorul public care depășește nu cu mult, este altceva, este o altă natură, este o altă, hai să spunem, o altă bestie instituțională și s-a pornit un război împotriva acestei bestii,” a adăugat Dăianu.
Preşedintele Consiliului Fiscal a transmis că nu se poate face reforma sectorului public cu oameni de afaceri, ci cu experți.
„Eu nu disprețuiesc sectorul public, cum fac mulți sau cei care vorbesc despre nevoia de stat minimal, să nu existe stat, să privatizăm tot, ceea ce eu consider că sunt nerozii. Dar e declanșat acest război care caută să extirpe, să scoată în afară ceea ce este rău de tot. Și se vede că nu este simplu. Sectorul public, dar nu numai, societatea românească au multe metehne. Corupția nu este numai în sectorul public, este și în sectorul privat. Sunt de acord că salariile și pensii sunt indecente și aici trebuie luptat, dar n-ai legislație care să te ajute. Sunt analiști cu înțelepciune și inteligență care au vorbit despre heirupism și o anume naivitate. Cu oameni de afaceri nu faci reforma sectorului public, o faci cu experți. Un om de afaceri poate să sfințească locul într-un business. Sectorul public înseamnă totuși altceva. În companiile de stat, acolo se poate opera,” a subliniat Daniel Dăianu.
Editor : A.P.