Candidatul AUR la alegerile prezidențiale din 18 mai, George Simion, a spus la Digi24 că-l va nominaliza pe Călin Georgescu în funcția de premier, „dacă și el dorește acest lucru”, în cazul în care va câștiga scrutinul. El se declară convins că va găsi o majoritate în Parlament pentru a trece viitorul guvern, dar nu exclude varianta alegerilor anticipate.
„E angajamentul pe care mi l-am luat față de români. E normal să fac această chestiune. Dacă domnia să își dorește”, a spus Simion despre Georgescu.
Întrebat dacă a discutat acest lucru cu fostul candidat prorus, Simion a răspuns: „Nu mai mergem cu planurile atât de departe. Totuși nu se întâmplă în fiecare zi într-un stat UE să se anuleze alegeri. Nu știm la ce ne putem aștepta de la adversari. Eu cred în democrație și cred că persoana care e votată să conducă națiunea trebuie să ajungă să o conducă. De asta candidez din nou. iar dl Georgescu, în opinia mea, merită să ajungă la conducerea țării”, a spus Simion.
„Am avut nenumărate discuții știm ce avem de făcut, dar trebuie să trecem peste o bornă – 18 mai. Altfel vindem blana ursului din pădure”, a adăugat el, când a fost întrebat din nou dacă a avut loc o discuție cu Georgescu privind funcția de premier.
De asemenea, întrebat dacă îl va nominaliza și a doua oară pe Călin Georgescu, în cazul în care nu va fi votat guvernul la prima nominalizare, Simion a răspuns: „Constituția spune așa: președintele poate nominaliza o persoană și încă una, are la dispoziție de la data primei nominalizări, 60 de zile după, după care poate dizolva Parlamentul. Există mai multe variante în lucru. Dacă românii vor accepta această variantă, voi insista probabil să merg și cu Călin Georgescu la niște alegeri anticipate, dar e foarte mică probabilitatea, pentru că mă aștept să găsim 50 plus unu din numărul de parlamentari”.
„Este o posibilitate. Aș vrea să evităm, sincer, să vă zic”, a adăugat el.
Simion a spus de asemenea că nu știe cu cine va face majoritate parlamentară pentru votarea premierului, în cazul în care va câștiga alegerile.
Editor : M.B.