Istoricul CNSAS Mădălin Hodor a vorbit, în cadrul emisiunii „Studio Politic” de la Digi 24, despre existența unui „cult al personalității” în cazul simpatizanților lui Călin Georgescu, după apariția în mediul online a mai multor mesaje, inclusiv din partea președintelui AUR, George Simion, de organizare a unei manifestații pe 26 martie, pentru „sărbătorirea” zilei de naștere a fostului candidat la președinția României.
„Cultul personalității? bineînțeles. E o practică a unui anumit tip de regim, ca evenimentele din viața privată a liderului să devină motiv de manifestare populară. Știm cu toții că, înainte de 1989, sărbătoream ziua de naștere a tovarășului Ceaușescu ca un fel de zi națională a României. Înainte de perioada comunistă, erau acele manifestări legionare în care zilele de naștere ale liderilor erau, tot așa, niște momente de fuziune populară”.
Referindu-se la apelurile făcute de liderul AUR, George Simion, pentru participarea la mitingul din 26 martie, dată care coincide cu ziua de naștere a lui Călin Georgescu, istoricul Hodor a spus că, în acest caz, e vorba atât de cult al personalității, cât și de un calcul politic.
„Cred că e vorba și de una și de alta, adică cele două lucruri îngemănate. Bineînțeles că este vorba despre un calcul politic din partea domnului Simion, care, în momentul de față, nici nu prea mai are de ales, decât să meargă cu domnul Georgescu până în pânzele albe. E singura lui variantă și singura sursă de legitimitate pentru dânsul. El încearcă acum să îi ia locul domnului Georgescu în zona de electorat pe care o țintește”, a spus Hodor.
Istoricul CNSAS a adăugat că, la respectiva manifestație, „se încearcă folosirea acestui pretext, a acestei onomastici a domnului Georgescu, pentru a vedea din nou efuziunea populară și că poporul este în continuare cu ei.”
„La ultimele manifestări publice, a părut că poporul nu prea mai este acolo. Am văzut și mesajul domnului Georgescu care, practic, le-a reproșat siusțăntorilor că nu au făcut nimic concret pentru a-l susține în continuare. Acum, se încearcă revitalizarea acestei legături divine – firul divin între conducător și popor. Vom vedea dacă se va reînnoda acest fir divin”, a spus istoricul Hodor la Digi 24.
Mădălin Hodor a mai precizat că, în opinia sa, există încă un mare număr de români care consideră, în continuare, că România are nevoie de un „tătuc, un personaj providențial, om infailibil care să se ocupe de toate lucrurile”.
„Uitați-vă cum își imaginează ei, susținătorii acestor personaje politice, în special ai domnului Georgescu, că ar trebui să fie un președinte. Ei consideră că președintele României este un fel de supererou, care rezolvă toate problemele. O bună parte din societatea românească nu s-a lecuit de această idee a tătucului providențial, care se pricepe la toate și le rezolvă pe toate”, a spus istoricul Mădălin Hodor.
Editor : M.L.