Ministrul Justiției, Radu Marinescu, refuzat să spună dacă Horațiu Potra, dat în urmărire, se află în Dubai, așa cum s-a vehiculat în ultimele zile. El a spus, la emisiunea Studio Politic de la Digi24, că la Ministerul Justiției nu au ajuns încă informații oficiale că mercenarul a fost localizat. Marinescu a adăugat însă că România „a obținut rezultate” și în cazul extrădărilor din Emiratele Arabe Unite.
„În privința lui Horațiu Potra s-a emis un mandat de arestare. Mandatul se pune imediat în aplicare de organele de poliție, iar în măsura în care nu e identificat pe teritoriul național, se apelează la Interpol. Se face localizarea persoanei, apoi instanța de judecată, dacă persoană se află într-o jurisdicție străină, comunică Ministerului Justiției, care imediat pornește procedurile necesare.
Dacă este vorba de o jurisdicție care s-a discutat mai mult în spațiul public, se utilizează instrumentul extrădării.Toate demersurile vor fi făcute pentru ca mandatele de arestare să fie puse în executare”, a explicat ministrul.
„Ministerul Justiției nu localizează persoane, ci instrumentalizează cooperarea judiciară pentru a obține predarea acelor persoane”, a adăugat el.
Întrebat dacă Potra e căutat în Dubai, ministrul Justiției a răspuns: V-aș ruga să nu vă îndoiți de eficacitatea demersurilor care se fac. A comunica date cu privire la localizarea unor persoane în spațiul public poate ridica probleme de eficacitate a măsurilor care se întreprind.
Marinescu a expicat și cum se desfășoară procedurile de localizare și extrădare în cazul persoanelor date în urmărire internațională.
„În momentul în care organele polițienești sau Interpol comunică instanțelor de judecată care au emis mandatul că această persoană a fost depistată într-o jurisdicție străină – să spunem cea la care se referă opinia publică – atunci instanța de judecată trimite prompt Ministerului Justiției această informație și noi imediat formulăm cererea de extrădare. Nu e prima dată când am lucrat astfel. Am obținut rezultate cu această jurisdicție care se discută în spațiul public, avem toate instrumentele necesare”, a spus el.
„S–au dispus și măsuri preventive de instanțele de judecată. Aceasta înseamnă că ancheta a făcut progrese semnificative. Acum este etapa următoare, aceste măsuri să fie puse și în executare. Asta se face în mom de față. Acțiunile de localizare se desfășoară de organele polițienești. Când e localizat cu certitudine, aceste date vor veni la Ministerul Justiției. Nu au sosit încă astfel de date. În acel moment vom proceda la procedurile necesare, dacă e nevoie de extrădare. Dacă va fi localizat în România, se va pune imediat în executare mandatul de arestare. Dacă va fi localizat în spațiul UE există un instrument de cooperare diferit. Dacă va fi localizat în Emiratele Arabe, așa cum se discută în spațiul public, atunci există instrumentul extrădării”, a mai spus ministrul.
Editor : M.B.