Nicuşor Dan a declarat, joi seară la Digi24, că este sceptic cu privire la faptul că România va atinge anul acesta ţinta de deficit bugetar. Situaţia economică are legătură cu echilibrul bugetar în cheltuielile statului, a adăugat primarul Capitalei.
„Nu sunt foarte optimist, pentru că ani la rând noi am avut nişte previziuni de deficit pe care nu le-am respectat noi, ca ţară, şi ca dovadă agenţiile de rating ne-au atenţionat acum şi destul de sever. Sper să existe corecţiile necesare astfel încât din punct de vedere financiar statul ăsta să rămână pe linia de plutire. Din moment ce în 2024 am avut o ţintă pe care am ratat-o cu 2%, enorm, 2% din PIB, în 2023 de asemenea, mi-e greu să cred că cu aceiaşi oameni, de data asta, o să reuşim să atingem ţinta”, a explicat Nicușor Dan, joi seara la Digi24.
În opinia acestuia, în urma analizelor privind economia şi cheltuielile statului, va fi nevoie de noi reduceri de cheltuieli, la jumătatea acestui an.
„Cred că la un moment dat, la jumătatea anului, trebuie să vedem pe unde suntem şi eventual să ajustăm nişte cheltuieli care nu sunt neapărat necesare, astfel încât, în sfârşit, să ne recăpătăm credibilitatea”, a mai precizat primarul Capitalei.
El a reiterat că premierul Marcel Ciolacu nu ar trebui să plece din funcţie şi să lase „o situaţie de instabilitate” în România. În cazul în care Ciolacu va demisiona, atunci interimatul la șefia Guvernului trebuie să dureze cât mai puţin, a adăugat Dan.
„Este o discuţie în coaliţia de guvernare. Nu sunt un suporter nici al PSD-ului, nici al lui Marcel Ciolacu, în orice caz nu trebuie să plece şi să lase o situaţie de instabilitate. Dacă se va întâmpla ca în cadrul forţelor pro-occidentale din Parlament să se găsească o soluţie mai bună de guvernare, trebuie ca ea să fie negociată şi momentul de schimbare, momentul de guvern interimar să fie cât, cât mai scurt cu putinţă. Pentru că altfel generăm instabilitate, neîncredere în economie şi nu e bine”, a conchis el.
Editor : Ana Petrescu