Statul Major al Apărării organizează, în perioada 15-19 septembrie, în judeţele Sibiu şi Mureş, exerciţiul de antrenament pentru evaluarea rezervei de mobilizare – MOBEX SB-MS-25.
”Exerciţiile de acest tip se desfăşoară periodic şi au ca scop verificarea completării cu personal şi tehnică a unităţilor militare, precum şi consolidarea coeziunii între rezervişti şi militarii în activitate”, au transmis, marţi, oficialii Ministerului Apărării.
Potrivit sursei citate, rezerviştii cu domiciliul în judeţele Sibiu şi Mureş, ce vor fi convocaţi la unităţile MApN la care sunt arondaţi, vor participa, timp de o zi, la activităţi specifice de pregătire.
În cele două judeţe, activităţi similare s-au desfăşurat anterior în anul 2012, iar cele mai recente exerciţii de mobilizare au avut loc în mai 2025 în judeţele Teleorman, Giurgiu şi Olt.
Exerciţiul este organizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare şi a Legii 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare. Rezerviştii vor fi convocaţi prin intermediul structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne. Activităţile legate de evaluarea autorităţilor locale şi a operatorilor economici din judeţele Sibiu şi Mureş sunt organizate şi coordonate de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.
”Pentru a evita dezinformarea şi ştirile false care ar putea fi răspândite în legătură cu aceste activităţi, reiterăm că astfel de exerciţii au caracter de rutină şi recomandăm cetăţenilor să se informeze din surse oficiale. Pe platforma InfoRadar a MApN pot fi consultate informaţii referitoare la încercări anterioare de inducere în eroare a publicului pe subiecte similare”, au mai transmis reprezentanţii ministerului.
Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale a precizat că, în anul 2024, CSAT a aprobat pentru anul 2025, 5 exerciţii, din care s-au desfăşurat exerciţiile din judeţele Olt şi Gorj. În luna septembrie urmează să se desfăşoare exerciţiul la nivelul judeţelor Sibiu şi Mureş, iar în ultima parte a anului 2025 se vor desfăşura exerciţiile din municipiul Bucureşti – judeţul Ilfov şi din judeţul Covasna.
”Obiectivul principal al exerciţiului va consta în evaluarea potenţialului economic şi uman al autorităţilor administraţiei publice locale, instituţiilor şi operatorilor economici, la nivelul judeţelor Sibiu şi Mureş, în vederea identificării resurselor materiale, financiare şi a forţei de muncă necesare susţinerii efortului de apărare şi asigurării continuităţii activităţilor economico-sociale pe timpul stării de asediu, la mobilizare şi pe timpul stării de război”, a transmis Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].