Poliţia federală americană (FBI) a percheziţionat miercuri domiciliul unei jurnaliste de la The Washington Post (WP), în cadrul unei anchete cu privire la divulgări de informaţii care ţin de securitatea naţională, un act ”foarte neobişnuit de agresiv”, denunţă cotidianul. relatează AFP.
”La cererea Departamentului Războiului, Departamentul Justiţiei şi FBI au desfăşurat o percheziţie la domiciliul unei jurnaliste de la Washington Post care primea şi difuza informaţii clasificate, divulgate în mod ilegal de un subcontractant al Pentagonului”, a anunţat pe X secretara Justiţiei Pam Bondi.
”Autorul divulgărilor se află în prezent după gratii”, a subliniat ea, referindu-se la un bărbat arestat în urmă cu câteva zile, acuzat de reţinere ilegală de documente care ţin de securitatea naţională.
Percheziţia viza o jurnalistă de la The Washington Post care se presupune că a ”obţinut de la un subcontractant al Guvernului şi a publicat informaţii militare sensibile şi clasificate”, a subliniat pe X directorul FBI Kash Patel, care exclude orice alt comentariu despre ”o anchetă în curs”.
The Washington Post a anunţat în prealabil această percheziţie, miercuri dimineaţa, acasă la jurnalista sa Hannah Natanson, în Virginia, în apropiere de Washington, precizând că ”telefonul său, cele două laptopuri şi un ceas Garmin au fost confiscate”.
Nu este neobişnuit ca agenţi FBI să încerce să identifice sursa unor divulgări către jurnalişti care publică informaţii sensibile, însă ”este foarte neobişnuit şi agresiv din partea forţelor de ordine să desfăşoare o percheziţie la diomciliul unui jurnalist”, subliniază ziarul.
Agenţii i-au spus că ea nu este ţinta anchetei lor, care-l vizează pe Aurelio Perez-Lugones, un administrator de sistem într-o întreprindere din Maryland, acuzat de faptul că a consultat şi a luat acasă rapoarte clasificate de informaţii, precizează cotidianul.
Hannah Natanson acoperă funcţionarii administraţiei federale, extrem de afectaţi în primul an al noului mandat al lui Donald Trump, şi a povestit în decembrie, în ziar, cum şi-a publicat numărul securizat pe un forum online şi a primit mărturii de la peste 1.000 de surse, aminteşte WP.
”ÎNGROZITOR”
”Mai clar, Departamentul Justiţiei tocmai a desfăşurat o percheziţie la domiciliul unei jurnaliste pentru a-i afla sursele”, a precizat Xochitl Hinojosa, directoare a de comunicare a Departamentului Justiţiei în timpul preşedintelui democrat Joe Biden, în prezent comentatoare politică la CNN.
”Existau protecţii, în timpul precedentei administraţii, cu scopul de a împiedica să se întâmple caest lucru, însă doamna Bondi le-a desfiinţat”, precizează ea pe X.
”În istoria modernă, Departamentul Justiţiei nu a urmărit penal nicodată un jurnalist cu privire la publicarea sau obţinerea ilegală de informaţii clasificate şi este îngrozitor să ne gândim că aceswt lucru poate fi schimbat”, adaugă ea.
Aurelio Perez-Lugones, care a servit în Marina militară în perioada 1982-2002, după care a lucrat ca subcontractor al Pentagonului de la această dată, a fost arestat săptămâna trecută în Maryland, potrivit unor documente judiciare, în care nu sunt menţionate discuţii cu jurnalişti.

O audiere cu privire la menţinerea sa în detenţie este prevăzută joi la Baltimore.
Deţinător al unei abilitări de securitate „top secret”, el este acuzat de faptul că consultat, începând din octombrie 2025, fără o autorizaţie, informaţii clasificate şi că le-a scos pe unele dintre ele în afara locului de muncă.
În cadrul unor percheziţii, la 8 ianuarie, anchetatori au găsit în vehiculul său unul dintre aceste documente, într-o cutia de transportarea prânzului, dar şi în subsolul casei sale.
În septembrie, Departamentul american al Apărării le-a impus jurnaliştilor acreditaţi interdicţia de a solicita sau publica anumite informaţii fără o autorizare explicită, riscând altfel să-şi piardă acreditarea.
Majoritatea presei care are un jurnalist acreditat la Pentagon, de la The New York Times (NUY) la Fox News şi la AFP, a refuzat aceste condiţii noi şi şi-a părăsit biroul de la faţa locului.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].









