Festivalul Strada Armenească revine între 1 şi 3 august în Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” din Bucureşti. Ajuns la cea de-a IX-a ediţie, festivalul aduce în prim-plan patrimoniul viu al comunităţii armene din România şi din diaspora. Ediţia din acest an îşi propune să consolideze axa culturală Bucureşti-Chişinău-Erevan, articulând-o printr-un program artistic ce reuneşte nume importante ale scenei internaţionale din Armenia, Republica Moldova şi România, dar şi printr-o suită de evenimente conexe – expoziţii, ateliere, gastronomie şi dialoguri între generaţii, potrivit organizatorilor.
Timp de trei zile, Grădina Botanică devine un spaţiu deschis în care tradiţiile armeneşti se întâlnesc cu energiile contemporane ale oraşului.
Festivalul îşi păstrează structura polifonică, în care se împletesc concertul cu meşteşugul, memoria cu improvizaţia şi ritualul cu experimentul artistic. Publicul va putea asculta voci care aduc laolaltă trecutul şi prezentul: de la fanfare legendare la poeţi sonori ai muzicii urbane, de la cântece de dor la ritmuri care străbat graniţele limbii.
Artiştii care vor urca pe scena festivalului între 1 şi 3 august:
Zdob şi Zdub (Republica Moldova)
Un fenomen muzical, Zdob şi Zdub nu e doar o trupă, ci un statement cultural. De peste douăzeci de ani, îmbină punkul cu folclorul moldovenesc, într-un amestec exploziv, irezistibil şi nefiltrat. Au cântat în deschidere pentru Red Hot Chili Peppers şi Emir Kusturica, au urcat pe scenele marilor festivaluri europene – Sziget (Ungaria), Roskilde (Danemarca), Exit (Serbia), Eurosonic (Olanda) – şi au participat de trei ori la Eurovision. Albumul „450 de oi” a devenit clasic în estul Europei, iar „Trenuleţul”, piesa care i-a adus din nou în finala Eurovision în 2022, este un simbol muzical al apropierii dintre Chişinău şi Bucureşti. Cu versuri jucăuşe, satire sociale şi un show live dezlănţuit, artiştii basarabeni vor urca pentru prima dată pe scena festivalului.
Fanfare Ciocârlia (România)
Născută în satul Zece Prăjini, Fanfare Ciocârlia este poate cel mai cunoscut export muzical al României rurale, o trupă de suflători romi care a reconfigurat noţiunea de „world music”. Cu un tempo ameţitor şi un sunet care pârjoleşte asfaltul, au ajuns pe scenele din Tokyo, New York, Paris sau Sydney, în peste 30 de ani de activitate. Albumul lor de debut, „Radio Paşcani” (1998), a fost urmat de o discografie consistentă, dar ceea ce i-a consacrat definitiv este prezenţa live: de neuitat, de neîmblânzit. Au apărut pe coloana sonoră a filmului „Borat”, au fost remixaţi de Basement Jaxx şi au colaborat cu legende precum Goran Bregović sau Taraf de Haïdouks. Muzica lor, pe cât de tradiţională, pe atât de modernă în impactul său, este un manifest al libertăţii, al virtuozităţii şi al bucuriei.
Robin and the Backstabbers (România)
Robin and the Backstabbers sunt o mitologie urbană în plină desfăşurare. Născută în undergroundul românesc şi ajunsă la apogeu pe scenele celor mai mari festivaluri româneşti (Electric Castle, Summer Well, ARTmania, Untold), trupa condusă de Andrei Robin Proca combină sonorităţi post-rock, blues, rock alternativ cu texte literare, dense, uneori onirice, alteori tăioase. Seria de albume „Bacovia Overdrive” a devenit cult printre ascultătorii români, iar live-urile lor sunt mai aproape de performance art decât de concert în sens clasic. Robin and the Backstabbers reprezintă cronica unei generaţii care nu şi-a pierdut ironia, chiar şi atunci când totul arde în jur.
The Bambir (Armenia)
The Bambir sunt, fără îndoială, o legendă vie a rockului armenesc. Povestea lor începe în anii ’70, într-o perioadă în care a cânta rock în URSS era un act de nesupunere. Fondat de Jag Barseghyan, proiectul a fost transmis generaţiei următoare – fiului său Narek şi colegilor de trupă – devenind unul dintre cele mai rezistente şi fascinante proiecte intergeneraţionale din spaţiul ex-sovietic. Muzica lor este o sinteză de rock progresiv, etno-armenească, jazz şi poezie, cu influenţe din Genesis, King Crimson, dar şi din cântecele populare din Gyumri, hub-ul cultural al Armeniei. Au concertat în SUA, Europa şi Asia şi au făcut parte din selecţia oficială a festivalului SXSW din Austin. În Armenia, sunt îndrăgiţi ca păstrători ai memoriei culturale prin muzică; în afara ei, sunt ascultaţi ca nişte mistici moderni care ştiu să combine distorsiunea cu melancolia.
Surorile Osoianu (Republica Moldova)
Un glas nu are vârstă, dar poate purta în el secole. Surorile Osoianu sunt cinci voci care vin din adâncul unei Moldove arhaice, acolo unde cântecul nu e doar artă, ci formă de existenţă. Cu un repertoriu impresionant de doine, balade, colinde şi descântece, ele sunt mai mult decât interprete – sunt păstrătoare ale memoriei. Au cântat la festivaluri de patrimoniu imaterial din întreaga lume: Smithsonian Folklife Festival (Washington DC), Musicastrada (Italia), Womex (Spania), unde au emoţionat publicul cu armoniile lor vocale aproape sacre. Le-au admirat şi Béla Bartók, şi Grigore Leşe, iar cine le ascultă cu atenţie înţelege: nu e doar muzică, ci o rugăciune nescrisă, transmisă din mamă-n fiică.
Corina Sîrghi & Taraf (România)
Eleganţă veche, cu o doză sănătoasă de ludic modern, Corina cântă tangouri, cântece de pahar şi bijuterii uitate din mahalalele interbelice cu un aplomb care aminteşte de vocile şi petrecerile de odinioară. Alături de taraful ei, a reuşit să transforme muzica urbană veche într-o formă de actualitate culturală, cu concerte la Paris, Viena, Roma sau Berlin. Este una dintre cele mai importante voci ale noii generaţii de interpreţi care redau strălucirea Bucureştiului de altădată fără pastişe şi fără kitsch, ci cu simţ al detaliului, ritm şi reverenţă autentică.
Frate Gheorghe & mica orchestră (Republica Moldova)
Frate Gheorghe nu e un personaj fictiv, deşi ai putea jura că a ieşit dintr-un poem de Gellu Naum scris în cheie balcanică. E un artist, performer şi demiurg de sunete, care a decis că cel mai bun mod de a spune adevăruri incomode e s-o faci cu o fanfară în spate, pentru prima dată pe scena Festivalului Strada Armenească. Proiectul aduce laolaltă suflători, ritmuri din sudul Dunării, cânturi de la nunţi moldoveneşti, un strop de punk şi o poftă nestăvilită de improvizaţie. Un delir organizat în care folclorul şi textul poetic dansează printre tuburi de alamă. Când apare Frate Gheorghe pe scenă, ştii că asişti la un ritual, nu la un simplu concert.
Gata Band (Armenia)
Cu un nume simplu şi ironic – „Gata”, însemnând „Ajunge!” sau… „cozonac” în armeană, în funcţie de ton -, Gata Band vine din Armenia cu o propunere muzicală rafinată: jazz etnic reinterpretat prin filtrul poeziei armene clasice. Fondată de muzicieni formaţi la Conservatorul din Erevan, Gata Band foloseşte instrumente tradiţionale precum duduk, kanon, dap şi dhol, dar le contorsionează în structuri armonice sofisticate, inspirate de jazz-ul modal şi progresiv. Au concertat în Franţa, Germania, Liban, Georgia şi au apărut în proiecte curatoriate de UNESCO. Muzica lor e o călătorie între Erevanul postmodern şi la poalele muntelui Ararat – acolo unde suferinţa şi frumuseţea nu pot fi despărţite.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].
