Fiul cel mare al preşedintelui ales al SUA Donald Trump, Donald Trump Jr., care este un consilier apropiat al tatălui său, se alătură companiei de capital de risc 1789 Capital, care se concentrează pe investiţii în companii conservatoare, potrivit unor trei surse familiare cu planurile sale, transmite Reuters.
Având în vedere rolul său la 1789 Capital, Trump Jr. nu va intra în administraţia Trump, a spus o sursă familiarizată cu planurile sale. Cu toate acestea, sursa a adăugat că acesta va continua să-şi găzduiască podcastul şi să susţină candidaţii republicani.
1789 Capital este o firmă de capital de risc de aproximativ 150 de milioane de dolari cu sediul în Palm Beach, Florida, şi deţinută de antreprenorul Chris Buskirk, finanţatorul şi donatorul lui Trump Omeed Malik şi moştenitoarea fondului speculativ Rebekah Mercer, a relatat anterior Reuters.
Evenimente
14 noiembrie – Maratonul Agriculturii
20 noiembrie – Eveniment News.ro – Orașul meu – Acasă și la birou
În calitate de partener, Trump Jr. este aşteptat să ajute 1789 Capital cu investiţii în companii în ”economia paralelă” a companiilor care adoptă o viziune conservatoare asupra lumii, precum şi să ajute la strângerea de capital pentru fond, a spus una dintre surse.
Informaţia a fost publicată pentru prima dată de New York Times. Reuters nu a putut imediat să îl contacteze pe Trump Jr. pentru comentarii.
Trump Jr., un consilier apropiat al tatălui său, va spori capitalul 1789 într-un moment în care mişcarea conservatoare caută investiţii în companii conservatoare, pe fondul criticilor lor că companiile de tehnologie şi reţelele sociale au o părtinire de stânga.
Ştirea evidenţiază, de asemenea, legăturile strânse dintre familia Trump şi oamenii de afaceri conservatori din lumea tehnologiei şi a investiţiilor.
Ideea pentru 1789 Capital a început la o întâlnire a grupului de donatori conservatori secreţi Rockbridge Network, care a fost cofondat de Buskirk şi vicepreşedintele ales JD Vance, a mai scris Reuters.
Investiţiile 1789 Capital includ 15 milioane de dolari în nou-înfiinţată companie a personalităţii TV conservatoare Tucker Carlson, ”Last Country Inc”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].