Ministrul Agriculturii Florin Barbu a anunțat că, în ședința de guvern de vineri, a fost aprobată prelungirea plafonării adaosului comercial pentru alimentele de bază, până la 30 septembrie anul acesta. Se continuă şi protejarea fermierilor români de importurile de produse din Ucraina, prin menţinerea obligativitatăţii licenţierii, până la 31 decembrie 2025, a precizat ministrul.
„Este responsabilitatea noastră să protejăm fermierii și consumatorii români. Astăzi, în ședința de guvern, au fost aprobate două măsuri care și-au dovedit eficiența. Astfel, am propus și aprobat în Guvern prelungirea plafonării adaosului comercial pentru alimentele de bază, până la 30 septembrie 2025, pentru a proteja puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici și medii.
De asemenea, continuăm să protejăm fermierii români de importurile de produse din Ucraina și menținem obligativitatea licențierii pentru astfel de importuri, până la 31 decembrie 2025.
Fac un apel către toți procesatorii români să își asigure cât mai mult posibil materia primă de la fermierii noștri, pentru a sprijini producția românească! Producem românește, cumpărăm românește!,” a transmis ministrul pe pagina de Facebook.
Editor : A.P.