Istoricii estimează că până la 450.000 de cetățeni din a doua Republică Poloneză (1918-1939) au luptat de partea Wehrmachtului, armata Germaniei naziste – mai mulți decât polonezii care au format mișcarea de rezistență din teritoriile ocupate. Este o realitate dureroasă despre care Muzeul Gdansk, unde se găsește o nouă expoziție extrem de controversată despre recrutarea forțată a polonezilor în armata germană, susține că trebuie acceptată pentru o înțelegere corectă a trecutului, ceea ce a declanșat un val de proteste din partea conservatorilor și naționaliștilor care susțin partidul Lege și Justiție (PiS).
Două fotografii vechi de familie prezintă același grup de persoane: o femeie cu părul scurt, o fată într-o rochie în dungi și un bărbat în uniformă. Dar există o diferență crucială între cele două poze – în prima, bărbatul poartă o uniformă militară Wehrmacht; în a doua, uniforma sa a fost alterată așa încât să ascundă faptul că bărbatul a făcut parte din armata germană.
Imaginile au fost incluse într-o nouă expoziție în Muzeul Gdansk despre polonezii din regiunea Pomerania care au fost recrutați cu forța în armată de naziști.
Expoziția include albume foto, moșteniri de familie și mărturii ale polonezilor care au servit în Wehrmacht și arată cum o persoană poate fi atât o victimă, cât și un soldat al unui stat agresor, această discuție fiind vitală pentru formarea identității naționale.
Bărbații polonezi din regiunile anexate de Germania nazistă erau obligați să se înroleze în armata germană, iar cei care refuzau, dezertau sau încercau să se alăture forțelor armate poloneze sau grupurilor de partizani erau condamnați la moarte și trimiși în lagăre de concentrare.
Expoziția a fost criticată de fostul președinte polonez Andrzej Duda
Expoziția a iscat mari controverse în Polonia, unde nu toată lumea este dispusă să accepte această realitate în forma în care a fost ea prezentată de către organizatori, scrie The Guardian.
Președintele partidului de dreapta PiS, Jarosław Kaczyński, a scris pe X că expoziția intitulată „Băieții noștri” face să pară că și polonezii poartă o parte din vină pentru declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial. În același timp, fostul președinte polonez Andrzej Duda a catalogat folosirea cuvântului „noștri” în descrierea polonezilor recrutați de Wehrmacht drept o „provocare morală”.
Mai multe proteste asociate cu PiS au avut loc în apropierea muzeului. Criticii au acuzat expoziția de pervertirea istoriei și ștergerea liniilor care separă victima de agresor.
Andreas Kasperski, bărbatul care a donat poza în care apare bunicul său în uniforma militară germană, a spus că scandalul iscat în jurul expoziției din Gdansk l-a făcut să se teamă pentru siguranța mamei sale (fetița cu rochia dungată din poză).
„Mi-era teamă că dacă se va duce să vadă [expoziția], s-ar putea întâlni cu cineva cu opinii extrem de patriotice și conflictuale”, a spus Kasperski. „Până acum un an, nici nu mi-ar fi trecut prin minte așa ceva.”
Muzeul le-a răspuns criticilor: „Ne opunem evaluărilor necinstite și superficiale. Regretăm faptul că expoziția este folosită în scopuri politice ad-hoc.”
Oficialii muzeului au precizat că denumirea expoziției „Băieții noștri” a fost aleasă pentru a arăta că persoanele care apar în poze fac parte din comunitățile poloneze și nu ca să îi ridice în slăvi.
Bunicul premierului Donald Tusk a fost unul dintre polonezii recrutați cu forța în armata germană
Inițiativa muzeului a fost lăudată de Asociația Cașubo-Pomeraniană care reprezintă comunitățile de polonezi din Pomerania, inclusiv pe cașubi (cașubieni).
Mulți critici „nu sunt familiarizați cu realitățile traiului în regiunile anexate Pomerania, Cașubia și Kociewie”, a declarat asociația, care a spus că expoziția era necesară pentru că dezvăluie „soarta complexă a locuitorilor care au marginalizați de mulți ani în politica oficială de comemorare”.
Roman Rakowski, care a împlinit 101 ani anul acesta și a fost comandant în marina poloneză și membru al Asociației Cercetașilor Polonezi, ziși și „Rangurile Gri”, care au luptat contra naziștilor în timpul ocupației, a scris într-o scrisoare adresată muzeului că „aceștia erau băieții noștri, băieții familiilor lor, forțați să se alăture armatei inamice ca să își salveze persoanele dragi. Este mai ușor să judeci decât să înfrunți un astfel de pericol”.
În timpul campaniei prezidențiale din 2005, a fost dezvăluit faptul că bunicul lui Donald Tusk, care era din Pomerania, a servit în armata germană. Actualul prim-ministru al Poloniei a pierdut apoi acele alegeri.
Identitatea națională, văzută diferit de polonezii din regiunile centrale față de cei care trăiesc la graniță
Controversa legată de expoziția din Gdansk dezvăluie diferențe mari în felul în care populația din zonele de graniță ale Poloniei și din cele centrale percep identitatea, potrivit profesorului de istorie Cezary Obracht-Prondzynski de la Universitatea din Gdansk. Aceste diferențe își au originile în modificarea granițelor după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial și în urmările Tratatului de la Versailles.
În orașe precum Varșovia, Cracovia și Lublin, identitatea poloneză era clară: poloneza era limba principală și catolicismul i-a unit pe oameni. Istoria în aceste locuri s-a concentrat pe revolte și opoziția față de agresorii străini, iar distincția dintre localnici și outsideri era una precisă.
În alte regiuni, precum Silezia, Cașubia, Warmia, Masuria și ținuturile istorice din estul Poloniei de dinainte de război, care au fost cedate Uniunii Sovietice și încorporate apoi în Ucraina, Belarus și Lituania, viața era diferită față de restul țării.
Oamenii vorbeau mai multe limbi, practicau mai diferite religii și aveau de multe ori rude care luptau în armate diferite. Outsiderii puteau să le fie vecini sau chiar membri de familie. Identitatea poloneză în regiunile de graniță era mai complexă, fragilă și deschisă interpretării.
„Avem dreptul la propria noastră istorie, la memoria noastră, la nuanță și detalii?” a întrebat profesorul Obracht-Prondzynski. „Fără această deschidere, un model restrâns și unificator riscă să repete tipare periculoase din trecutul Europei. Dezbaterea creată de expoziție ar trebui să fie atât o lecție, cât și un avertisment.”
Editor : Raul Nețoiu
