Fostul fotbalist german Mesut Oezil a deveni membru al consiliului de conducere al partidului AKP al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, a anunţat duminică agenţia de presă Anadolu, citată de DPA, relatează Agerpres.

Câştigătorul Cupei Mondiale din 2014 cu Mannschaft a fost ales în consiliu cu ocazia congresului partidului islamist-conservator de la Ankara, alături de alţi 38 de noi membri. Consiliul, cunoscut sub numele de MKYK, este format din 75 de membri în total.

În practică, consiliul de conducere al partidului are o importanţă mică. Modificarea constituţională din 2017 a înlocuit sistemul parlamentar în Turcia cu un sistem prezidenţial. De atunci, Erdogan a putut să guverneze în mare măsură fără restricţii.

În plus, multe părţi ale sistemului judiciar sunt sub controlul guvernului, după cum a certificat Comisia UE. Conform Anadolu, Erdogan a fost reales ca lider al partidului la congres cu toate cele 1.547 de voturi exprimate.

Cariera lui Mesut Oezil la selecţionata germană s-a încheiat efectiv după ce a fostul mijlocaş al lui Real Madrid a fost fotografiat alături de Erdogan în 2018, stârnind o reacţie în Germania cu privire la loialitatea sa faţă de ţara natală.

Vara trecută, Oezil a fost văzut pe Stadionul Olimpic din Berlin stând în spatele lui Erdogan în timpul meciului dintre Turcia şi Olanda de la EURO 2024.

Editor : M.C

Share.
Exit mobile version