Preşedintele interimar Ilie Bolojan i-a invitat miercuri la Palatul Cotroceni, pe liderii tuturor partidelor parlamentare şi reprezentanții minorităților naționale pentru consultări în vederea pregătirii poziţiei ţării noastre la reuniunea extraordinară a Consiliului European din 6 martie, care va avea loc la Bruxelles, informează Administraţia Prezidenţială.

Consultările de la Cotroceni  vor avea loc după următorul program:

* ora 09:00 – Partidul Social Democrat (PSD);

* ora 10:00 – Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR);

* ora 11:00 – Partidul Naţional Liberal (PNL);

* ora 12:00 – Uniunea Salvaţi România (USR);

* ora 13:00 – Partidul S.O.S. România;

* ora 14:00 – Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR);

* ora 15:00 – Partidul Oamenilor Tineri (POT);

* ora 16:00 – Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale.

Preşedintele Consiliului European Antonio Costa a convocat duminică un summit european special consacrat Ucrainei – la 6 martie -, relatează AFP, preluată de news.ro.

„În consultările mele cu liderii europeni, am auzit o voinţă comună de a înfrunta aceste provocări la nivelul Uniunii Europene (UE)”, a spus Antonio Costa, preşedintele instanţei din care fac parte liderii Celor 27. Europenii încearcă să elaboreze un răspuns la negocierile Statelor Unite cu Rusia privind Ucraina, de la care au fost excluşi pentru moment.

Editor : M.L.

Share.
Exit mobile version