George Simion a anunțat că și-a anulat abonamentul de Netflix și îi îndeamnă pe români să procedeze la fel. „Netflix nu este altceva decât o platformă pentru propagandă bolnavă, woke și pro-transgender”, a mai precizat președintele AUR. Internauții au comentat postarea lui George Simion, unii l-au ironizat, alții au lăudat gestul liderului partidului Alianța pentru Unirea Românilor.

„Tocmai mi-am anulat abonamentul Netflix și îi îndemn pe toți să facă la fel. Netflix nu este altceva decât o platformă pentru propagandă bolnavă, woke și pro-transgender. GATA!”, a scris George Simion, vineri pe rețeaua X.

La motivele pentru care a decis să anuleze abonamentul, întrebarea de rutină pe care Netflix o adresează abonaților atunci când decid să anuleze subscripția, George Simion a bifat căsuța „Altele” și a scris „transgender propaganda”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Elon Musk le-a cerut celor 227 de milioane de urmăritori ai săi de pe X să își anuleze abonamentele Netflix, criticând includerea temelor transgender în producții precum „Dead End: Paranormal Park”..

Campania, începută pe 1 octombrie 2025, a determinat mii de utilizatori să publice confirmări de anulare și a contribuit la o scădere a acțiunilor Netflix timp de patru zile, ceea ce a șters peste 15 miliarde de dolari din valoarea de piață a companiei.

Reprezentantul republican Tim Burchett a anunțat planuri de a convoca directorii Netflix pentru audieri în Congres pe tema conținutului, în timp ce Netflix și-a reafirmat angajamentul față de diversitatea în poveștile prezentate.

Reacția internauților

Internauții au comentat la postarea lui George Simion, unii l-au ironizat, alții i-au transmis că ar trebui să vadă un psiholog, dacă e de părere că devine gay sau transgender după ce vizionează un film pe Netflix. Cineva îl întreabă pe când anulează și Facebook, iar o altă persoană îl întreabă când își anulează subscripția la Pornhub.

„«Monkey see monkey do» (Maimuța vede, maimuța face – n.r.)”, a scris cineva.

„Copy paste Elon Musk”, a adăugat un alt utilizator al rețelei.

„Wtf, Netflix are probleme cu siguranță, însă asta nu este una dintre ele”, îi transmite o persoană lui Simion.

„Dacă crezi că a vedea un film pe Netflix te face gay sau transgender, problema nu este filmul. S-ar putea să ai probleme pe care doar un psiholog calificat le poate rezolva”, a sugerat un alt internaut.

„La fel și Facebook-ul, închide-l și pe ăla. :))”, îl întreabă cineva.

„Dar subscriptia la pornhub? :)))”, îi scrie un alt utilizator al X.

„Ați aflat și voi alaltăieri de la Elon că e propagandă woke pe Netflix și v-ați activat toți ca niște drone. Răspundeți bine la comenzi, nici nu vă mai trebuie cipuri”, i-a spus o altă persoană.

„Vă dați seama, o să-și faca subscripție la Nyetflix”, a comentat o altă persoană pe Reddit.

Editor : Ana Petrescu

Share.
Exit mobile version