Ionuț Moșteanu a vorbit la Digi24 despre „isteria” dronelor rusești invocată de Vladimir Putin în legătură cu reacția europenilor după incidentele provocate de aceste aparate de zbor în ultimul timp. Ministrul Apărării spune că acestea sunt foarte importante în prezent, dar că până acum trei ani nimeni nu vorbea despre ele, ci despre tancuri, rachete și alte sisteme militare. „Putin le folosește în prezent să semene foarte multă panică în societățile noastre vestice”, spune Moșteanu.

„Se vorbește foarte mult de drone. Pe bună dreptate, sunt echipamente utile. Sunt de acord că e o isterie cumva ușor disproporționată. E un pericol nou pentru lumea modernă. Reprezintă un armament nou. Nimeni nu vorbea, când pomeneai de armată, nu vorbeai de drone. Acum trei ani de zile vorbea cineva de drone? Nu! Tancuri, rachete și nu știu ce… Acum se vorbește foarte mult de drone. Sunt o realitate, dronele i-au ajutat foarte mult pe ucrainieni să se țină pe picioare în această bătălie inegală cu Putin”, a afirmat Ionuț Moșteanu.

„În același timp, și rușii au evoluat destul de mult și evoluează în permanență în această bătălie a dronelor. Sunt producători mari de drone. Aliații noștri au niște drone absolut extraordinare. De foarte mulți ani de zile fac aceste lucruri, drone care sunt folosite și la supraveghere, dar pot avea și muniție, pot să lovească anumite ținte. Nu sunt atât de noi ca poveste, însă se vorbește prea mult și foarte mult de ele.

Faptul că Putin le folosește să semene foarte multă panică în societățile noastre vestice este o realitate. Ați văzut ce au făcut în Polonia, ați văzut și la noi cu drona aia care a intrat în Dobrogea acum două săptămâni, au fost cele din Danemarca. Multe țări nici n-au legislație să le dea jos. Discutând cu mai mulți, îmi dau seama în momentul ăsta că noi avem printre cele mai avansate legislații din punctul ăsta de vedere, din Europa. Europenii, marea lor majoritate nu pot să tragă în ele pe teritoriul național, în spațiu civil, să spun așa”, a mai spus ministrul Apărării.

„De la aprobare până a putea da jos o dronă mai e un pic de distanță”

Președintele a afirmat că următoarea dronă rusească care va intra pe în spațiul aerian al României va fi doborâtă. Întrebat cui îi aparține decizia de a doborî aparatul de zbor, ministrul Apărării a precizat că decizia aparține comandantului misiunii. „Din 4 iulie, de când am semnat ordinul de ministru, la intrarea neautorizată în spațiul aerian al României a dronelor, comandantul militar al operațiunii ia acea decizie de doborâre”, a subliniat acesta.

„Acum, de la aprobare până a o putea da jos mai e un pic de distanță. Trebuie să o prinzi la momentul oportun, în momentul în care poți să o fixezi, să tragi cu racheta în ea și să fii sigur că nu se întâmplă altceva, adică nu se duce în direcția unor pensiuni de exemplu, că racheta aia dacă drona zboară la 300 de metri altitudine, dacă a ratat-o, ea are un sistem de autodistrugere, în a doua secundă ea jos, că tragi de sus în jos cu avionul în dronă. Mai ziceau să tragă cu tunul de bord, este o discuție delicată la folosirea armamentului de război deasupra unui teritoriu pe timp de pace, și folosirea acestui armament este numai o ultimă instanță. Exact ăsta este și spiritul legii 73, devenită lege în 19 mai”, a adăugat Moșteanu.

Citește și:

VIDEO Moșteanu susține, optimist, că România va produce drone în colaborare cu Ucraina din 2027: Am văzut 4 fabrici, nu e foarte complicat

Editor : Liviu Cojan

Share.
Exit mobile version