Unul dintre cele două sedii pe care PSD le are în Ploieşti, chiar în centrul oraşului, a fost vandalizat, vineri seară, pe geamurile imobilului fiind scrise mesaje obscene, iar un perete lateral a fost lovit cu un topor. Poliţia face anchetă şi a identificat un tânăr suspectat de actul de vandalism. Alte două persoane sunt bănuite că au fost implicate.
„Poliţiştii din cadrul Secţiei nr.1 de Poliţie Ploieşti, la data de 06 decembrie 2024, în jurul orei 17:30, s-au sesizat din oficiu despre faptul că, la sediul unui partid politic din municipiul Ploieşti, persoane necunoscute ar fi inscripţionat cu graffiti mesaje obscene la adresa partidului. De asemenea, s-a constatat faptul că un panou PVC, amplasat în partea laterală a sediului, ar fi fost distrus cu un obiect contondent”, transmit oficialii Poliţiei judeţene Prahova, potrivit News.ro.
Sediul de partid vandalizat este cel al PSD şi este situat în zona centrală a oraşului, unde funcţionează numeroase restaurante de tip fast-food.
Poliţiştii au identificat şi depistat „una dintre persoanele implicate în incident, ca fiind un bărbat de 21 ani, din municipiul Ploieşti”.
Vineri seară, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Ploieşti-Secţiile 1 şi 4 şi cei ai Biroului pentru Combaterea Infracţiunilor Contra Persoanei şi Patrimoniului continuă cercetările, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere în vederea identificării şi depistării celorlalte două persoane bănuite de comiterea faptei.
Editor : B.E.