Fragmente de dronele ruseşti doborâte au lovit joi seară clădiri în două cartiere din Kiev şi au rănit o persoană, au declarat oficialii ucraineni, relatează Reuters.
Serviciile de urgenţă, într-o postare pe aplicaţia de mesagerie Telegram, au arătat imagini cu dărâmături împrăştiate în interiorul şi în exteriorul unei clinici pediatrice din districtul Dniprovski al oraşului, pe malul estic al fluviului Nipru.
Un agent de securitate de la unitate a fost transportat la spital. Clădirile adiacente au suferit, de asemenea, pagube.
Primarul Vitali Kliciko a declarat că fragmente de dronă au lovit un obiectiv de infrastructură în cartierul Sviatoşînski, pe malul vestic al fluviului.
O alertă de raid aerian a rămas în vigoare în capitală la mai mult de o oră după ce a fost declarată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].