Funcționari din Primăria Ploiești și din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Prahova au fost trimiși în judecată în dosarul de fraude imobiliare cunoscut sub numele White Tower, un dezvoltator fiind acuzat că a construit ilegal 30 de apartamente în plus într-un bloc din Ploiești, intabularea fiind făcută în baza unei documentații care nu corespundea realității și care a fost întocmită de respectivii funcționari.
Conform unui comunicat publicat, vineri, pe site-ul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploiești, procurorul a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a 11 inculpați pentru înșelăciune calificată în formă continuată cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual în formă continuată și uz de fals în formă continuată.
Anchetatorii spun că, în perioada 26.06.2020 – 19.01.2023, dezvoltatorii unui complex imobiliar din Ploiești (White Tower – n.r.), sprijiniți de notari publici, funcționari din Primăria Ploiești și din OCPI Prahova, au indus și au menținut în eroare, prin folosirea de manopere dolosive, respectiv de documente falsificate, opt persoane vătămate cu privire la achiziționarea unor apartamente de la etajul 9 al unui bloc din Ploiești, informează Agerpres.
Astfel, cu ocazia încheierii promisiunilor și contractelor de vânzare-cumpărare între dezvoltatorii imobiliari și persoanele vătămate, doi notari publici au menționat în cuprinsul documentelor autentificate de către aceștia date despre care aveau cunoștință că sunt false, se arată în comunicat.
‘Inculpații B.L. și N.R.M (Rita Neagu Marcela, director general adjunct al Direcției Generale Dezvoltare Urbană – n.r.)., funcționari în cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, (…) au întocmit, semnat și avizat certificatul de atestare a edificării parțiale a construcției, în cuprinsul căruia au atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului. Inculpații P.A.M. și S.F., funcționari în cadrul OCPI Prahova, (…) au avizat documentația cadastrală depusă de inc. L.M.D. și inc. L.M., fiind astfel intabulat în Cartea Funciară un imobil cu toate că inculpații știau că documentația depusă atesta împrejurări necorespunzătoare adevărului’, se arată în comunicat.
De asemenea, alți inculpați, în calitate de executant de lucrare, proiectant de specialitate, responsabil tehnic cu execuția și respectiv în calitate de diriginte șantier, prin semnarea și ștampilarea procesului-verbal de recepție și a procesului-verbal de recepție parțială, au atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, spun anchetatorii.
‘În mod repetat, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în vederea obținerii unor foloase materiale injuste, au indus și au menținut în eroare un număr de 8 persoane vătămate cu privire la achiziționarea unor apartamente de la etajul 9 al unui bloc din municipiul Ploiești, atât cu prilejul încheierii, cât și cu prilejul executării unor promisiuni de vânzare-cumpărare și a unor contracte de vânzare-cumpărare de imobile apartamente, prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase, respectiv împrejurarea că etajul 9 al imobilului situat în municipiul Ploiești a fost edificat cu respectarea autorizațiilor de construire. A fost astfel creată o pagubă în patrimoniul persoanelor vătămate de 704.735 euro’, explică procurorul de caz.
Potrivit acestuia, în realitate imobilul nu respectă autorizațiile de construire în sensul că:
– blocul era prevăzut în toate autorizațiile și documentațiile tehnice aferente cu un număr de 270 apartamente, dar, în realitate, avea edificate un număr de 300 apartamente;
– etajul numărul 9 era autorizat ca spațiu tehnic, dar, în realitate, avea o altă destinație și compartimentare decât cea autorizată, respectiv erau amenajate un număr de 30 apartamente în locul celor 2 spații tehnice;
– înălțimea autorizată a etajelor nr. 8 și 9 era de 3,44 m, respectiv 1,8 m, dar, în realitate, planșeul din beton armat peste etajul 8 al construcției a fost coborât de la cota 3,44 la cota 2,54-2,58, iar înălțimea liberă a etajului 9 a fost înălțată de la cota de 1,8 m la cota de 2,54-2,58, nefiind în concordanță cu documentația tehnică.
‘În urma unui control de specialitate efectuat de către Primăria Ploiești în cursul lunii martie 2023 s-a dispus demolarea etajului 9 și aducerea construcției la stadiul la care a fost inițial autorizată. Soluția a fost menținută de către instanța de judecată, existând în acest moment hotărâre judecătorească definitiva și irevocabilă în același sens’, se mai menționează în comunicat.
Editor : A.P.