Lumea pare să se reconfigureze într-un nou „Război Rece” în care puterea armată contează mai mult decât ideologia. Europa este în căutarea unei strategii de securitate bazată mai puţin pe sprijinul SUA. Nevoia de influenţă reală forţează statele europene să caute coerenţa politică şi militară. Discutăm despre toate aceste subiecte cu Gabriel Elefteriu, Senior Fellow Council on Geostrategy.
Cristina Cileacu: Gabriel Elefteriu, Senior Fellow Council on Geostrategy, Londra, bine ați venit la Pașaport diplomatic!
Gabriel Elefteriu: Bine v-am găsit!
Sfârșitul ordinii bazate pe reguli
Cristina Cileacu: Discutăm și auzim zilnic declarații ale liderilor lumii care astăzi spun ceva, iar mâine ne anunță opusul acestei declarații. În egală măsură, ne uităm că legile internaționale par să devină opționale, mai ales dacă ne raportăm la puterile lumii. Un exemplu este, de pildă, chiar războiul început de ruși în Ucraina. Trăim deja în epoca în care cine vorbește mai tare și cine nu respectă regulile câștigă?
Gabriel Elefteriu: Cred că trăim de mult timp cu această iluzie a ideii că dispunem de o ordine internațională bazată pe reguli și legi. Este un pic ca vechea formulă care se aplica Imperiului Roman Sfânt. Rămânem parcă din perioada premodernă…
Cristina Cileacu: Imperiul Roman Sfânt.
Gabriel Elefteriu: Care nu era nici Sfânt, nici Imperiu, nici Roman. Se referea la o formulă statală bazată, centrată pe zona germanică și așa mai departe. La fel și cu ordinea mondială. Nu este o ordine, nu este nici internațională și nici bazată pe legi. Și nu de acuma, ci de mult timp. În primul rând, este ceea ce am perceput ca fiind o ordine, adică o anumită stabilitate în relațiile internaționale, în special după al Doilea Război Mondial, pe timpul Războiului Rece și după aceea, în perioada de unipolaritate centrată pe dominația Statelor Unite. A fost o ordine bazată pe putere, pur și simplu, nu pe legi sau sau reguli de conduită. Puterea militară, în principal puterea militară americană a fost cea care a susținut și a organizat relațiile internaționale și a menținut această ierarhie a puterii și o balanță a puterii și o oarecare stabilitate. Iar faptul că acum avem un război în Europa, pe continentul european, faptul că avem o escaladare a tensiunilor și două înarmare, în Pacific, cu amenințările asupra Taiwanului, faptul că se întâmplă ce se întâmplă în Orientul Apropiat, acestea sunt sunt consecințe, sunt simptome ale unei cauze foarte importante, iar cauza este pur și simplu declinul puterii americane, cel puțin comparativ cu sau în raport cu celelalte mari puteri care există în sistemul internațional, în special China, evident. Dar, după cum vedem și Rusia, care reține o putere militară considerabilă.
„Războiul Rece” al secolului XXI
Cristina Cileacu: Dacă ne uităm la ce spuneați, la această comparație să spunem, China și Rusia își cresc, își intensifică relația. Poate nu este neapărat bazată pe prietenie prea mult, cât mai mult pe interese comune. În egală măsură, vedem că relația Statelor Unite cu Europa pare din ce în ce mai tranzacțională. Să înțelegem că din această ecuație câștigătorii vor fi primii, adică China + Rusia?
Gabriel Elefteriu: Nu este nimic automat în toate aceste lucruri. Cred că este. asistăm, cum spuneam, la o schimbare totală a paradigmei geopolitice pe care în care ne-am dezvoltat gândirea strategică și de după al Doilea Război Mondial și cu care ne-am obișnuit după al Doilea Război Mondial. Ne aflăm în fața unui așa-zis al Doilea Război Rece, între două blocuri geopolitice. Este clar că există o axă din ce în ce mai puternică și mai coagulată între Rusia, China, aş include Coreea de Nord și probabil în continuare și Iranul, iar pe de cealaltă parte avem vechiul Vest, care nu mai este de fapt ce era din punct de vedere strategic, adică o unitate coerentă din punct de vedere geostrategic și perfect aliniată. Poate perfect este mult spus, dar în orice caz, foarte strâns aliniată pe linie euro-atlantică. Avem un vest care se dezagreghează din punct de vedere strategic și, cum ați spus, trendul principal este exact această dezangajare a Statelor Unite, dezangajare strategică față de problemele de securitate ale Europei. Acesta este un trend general care a apărut acum, este nu este un rezultat a unei opțiuni, pur și simplu este o necesitate strategică și ilustrează faptul că Statele Unite nu mai pot susține o dominanță globală la același nivel, în toate regiunile, și în Europa și în Asia, și trebuie să facă niște alegeri aici. Iar cealaltă grupare centrată pe Rusia și China, ei încearcă să mobilizeze restul lumii, ceea ce numeam înainte lumea a treia și chiar statele nealiniate, cum se numeau în timpul Războiului Rece, o numim sudul globală și cred că acest proiect de coagulare și de a aduce mai multă coerență sudului global este ca o contrapondere a ceea ce este perceput ca fiind încă forța ordonatoare a Vestului condus încă de America. Acesta este un proiect care avansează. Trebuie luate decizii foarte importante atât în Europa, cât și în America și trebuie găsite strategii și politici publice, care să susțină aceste strategii, care să facă, care să folosească cât mai mult din puterea pe care încă o avem din punct de vedere tehnologic, economic și militar, pentru a aduce un oarecare echilibru din nou în situația internațională. Va fi o altă distribuție a puterii, însă acest acest drum către acest punct de echilibru va trebui să treacă în continuare prin diverse turbulențe și diverse încercări. Una din aceste încercări este evident ceea ce vedem acuma în negocierile de legate de Ucraina.
Trump, Putin și jocul final
Cristina Cileacu: Aţi menționat această negociere de pace, să o numim de pace, pentru că momentan nu cred că înțelege cineva ce exact se negociază între Statele Unite și Rusia. Dacă aceste negocieri eșuează sau nu se termină așa cum să spunem că și-ar dori Ucraina, Europa și lumea vestică, pentru că între timp s-a împărțit din nou lumea între Est și Vest, ce înseamnă acest lucru în relația dintre Donald Trump și Vladimir Putin? Vom vedea un Donald Trump care va lua măsuri mai dure împotriva agresorilor ruși?
Gabriel Elefteriu: Nimeni nu știe ce o să facă Donald Trump.
Cristina Cileacu: Adevărat.
Gabriel Elefteriu: Acesta este primul punct. Dar știm ce vrea, ce obiectiv are Donald Trump, iar obiectivul lui este pacea. Dacă această rundă de negocieri, de discuții va eșua, mă aștept ca aceste negocieri să repornească în viitor, pentru că nu există altă alternativă. Sunt doar trei alternative aici, în acest război. Una este o victorie de vreun fel a Rusiei, alta este ceea ce s-a dorit de la început și ceea ce cumva toți am vrea să vedem, o victorie a Ucrainei, iar cuvântul victorie în ambele cazuri este iarăși problematic, pentru că este foarte greu de definit ce ar însemna o victorie atât pentru ruşi și pentru Ucraina. Iar a treia, a treia opțiune este o pace negociată. Iar dacă cuplați aceste negocieri, negocierile prezente, nu o duc nicăieri, atunci revenim din nou în logica în care spuneam că acest conflict se va tranșa pe câmpul de luptă, dar pe câmpul de luptă lucrurile și acolo avansează destul de greu sau se schimbă destul de greu și încet, e un război de uzură care va dura mult timp.
Cristina Cileacu: Și pe care nu și-l permite nici Rusia, nici Ucraina, de fapt.
Gabriel Elefteriu: Ucraina în mod cert nu cred că și-l permite pe termen lung. Rusia cred că și îl permite mai mai mult decât și-l permite Ucraina, mai ales pentru că Rusia are China în spate și în mod foarte clar, vă aduceți aminte declarațiile lui Wang Yi, de acum câteva săptămâni, în care a spus că pentru China este inacceptabil ca Rusia să piardă acest conflict.
China și arta războiului „pașnic”
Cristina Cileacu: Pentru că ați pomenit această declarație a ministrului de externe chinez. Cum se împacă declarațiile generale pe care chinezii le fac de câte ori au ocazia, că ei sunt pacificatorul mondial, cu susținerea aceasta a Rusiei, într-un război pe care,trebuie să spunem într-una, Rusia la început.
Gabriel Elefteriu: Nu cred că ar trebui să fim surprinși că există o ipocrizie în relațiile internaționale.Vom vedea că atât Vestul, cât și adversarii, să zicem, geopolitici din Est au o istorie de destul de consistentă în declarații care nu sunt acoperite neapărat de fapte și de inclusiv lansări de războaie și intervenții în alte țări, care iarăși, nu sunt neapărat în linie cu valorile lor declarate: morale și respect pentru legile internaționale și așa mai departe. Ca orice mare putere, China își urmărește interesul național. Este normal să ne așteptăm la așa ceva. Treaba Vestului și a celor care sunt responsabili de strategia Vestului este să contracareze în mod concret și și practic aceste lucruri.
Fără coerență, fără apărare
Cristina Cileacu: Uniunea Europeană nu este o putere politică, mai ales din cauza faptului că regula spune că pentru decizii comune în ceea ce privește politica externă a Uniunii trebuie consens al tuturor membrilor. Dacă ne uităm de când a început războiul din Ucraina la relația statelor europene și separat și împreună cu Kremlinul, pare că niciunul dintre ele, nici cele care vor să fie prietenoase cu Kremlinul, nu este luat în seamă. Credeți că se poate schimba această stare de fapt?
Gabriel Elefteriu: Iarăși, orice e posibil dacă ești dispus să plătești costurile aferente. Foarte mult din discuția noastră astăzi a fost în jurul ideii de putere, conceptul de putere în relațiile internaționale, iar puterea în relațiile internaționale înseamnă în primul rând putere militară. Asta este în mod cert, perspectiva rușilor, perspectiva tradițională a rușilor, dar este, se întâmplă să fie și adevărul. Iar problema Europei este că nu este o putere militară coerentă. Evident, de multe ori se face acest exercițiu de a agrega bugetele militare ale Europei, de a aduna numărul de tancuri, de divizii, de brigăzi din toate statele europene.
Cristina Cileacu: Avioane, focoase nucleare și așa mai departe.
Gabriel Elefteriu: Exact. Și de a prezenta acest total, de parcă asta reprezintă o puterea militară coerentă a Europei. Dar este o. Este o concluzie absolut falsă. Dimpotrivă, Europa are o problemă foarte mare din punct de vedere al coerenței, cum aţi spus de fapt, al coerenței politice. Iar lucrul ăsta afectează și sau ar afecta și NATO, de exemplu, într-o anumită criză. Astea nu sunt lucruri noi, sunt lucruri care se analizau și în timpul Războiului Rece. Când era vorba de analiza balanței militare a balanței politico-militare între Est și Vest, era întotdeauna această întrebare: ce se va întâmpla dacă armata Roșie trece granița interioară a Germaniei și atacă atacă Vestul? Cine va răspunde acestui atac și așa mai departe, pentru că nu este nimic garantat în acest lucru, chiar dacă avem articolul 5. Dar revenind la Europa și cum poate să devină mai puternică. Cred că în mod clar, o măsură primordială de putere militară în ziua de astăzi este dimensiunea nucleară. Europenii sau… am văzut au fost foarte multe discuții și, să zicem, văicăreli în Europa, că europenii nu au fost la masa negocierilor. De ce nu sunt și europenii acolo? Un răspuns imediat este pentru că atât America, cât și Rusia au arsenale nucleare de peste 5.000 de focoase, ceea ce nu este cazul în Europa.
România, fără pârghii la Marea Neagră
Cristina Cileacu: Vreau să vă dau un citat dintr-un din primul discurs pe care președintele României, Nicușor Dan, l-a ținut în această săptămână în fața ambasadorilor români. Acesta este referitor la Marea Neagră, care este un atu puternic al României. Citatul este următorul: „Vom continua să fim interesați de Marea Neagră și în sensul ăsta trebuie să folosim Formatul București 9.” Puteți să analizați acest mesaj?
Gabriel Elefteriu: Ar putea să fie citit ca o recunoaștere a faptului că România, de fapt, nu are o influență foarte mare la Marea Neagră. Marea Neagră în sine nu este neapărat cel mai important lucru pentru România și știu că acesta este un punct de vedere, poate eretic în România, pentru că de foarte mult timp, de fapt, dintotdeauna avem această mantră în discuția strategică în România, că totul este despre Marea Neagră și importanța strategică a Mării Negre și așa mai departe. Dar adevărul este că, din punct de vedere militar strategic, România nu cred că are foarte multe pârghii, instrumente militare de a altera balanța strategică militară în Marea Neagră. Și interesele României, iarăşi, din punct de vedere militar strategic la Marea Neagră sunt destul de limitate. Trebuie să punem întrebări mult mai mari legate de strategia și politica externă a României. Referirea la formatul B9, acest format indică un interes al României de a construi sau de a fi implicată
Cristina Cileacu: În regiune.
Gabriel Elefteriu: Într-un sistem de alianță regională. Iar asta este de fapt un lucru fundamental care se întâmplă în Europa acuma, este fragmentarea geopolitică a Europei. Vedem că, de exemplu, în partea de nord a Europei se creează un sistem regional de securitate, centrat pe pe Marea Baltică, care include țări începând din Marea Britanie, scandinavii și balticii și așa mai departe. Acolo, cooperarea militară și politică și de politică externă este la un cu totul alt nivel decât tot ce vedem în restul Europei. Este practic o mini Alianță în cadrul unei alianțe. Vedem că Ungaria a luat diverse măsuri de apropiere geostrategică față de Serbia, chiar a avut un acord militar în anul acesta, cred. Deci se întâmplă diverse asocieri în Balcani, iar România este, în acest moment, nu are un ecosistem propriu de alianțe în această zonă. România întotdeauna a încercat să, întotdeauna după Revoluție, a încercat și s-a concentrat pe această axă Est-Vest, pe conectivitatea cu capitalele europene, cu mari actori din Vest, Franța, Germania în principal. Trebuie să trecem de această paradigmă și România are nevoie de o mai mare flexibilitate în strategia de politică externă, mai ales pentru că Rusia devine un stat cu o greutate militară mai mare, Rusia devine mai periculoasă, nu mai puțin periculoasă și devine o amenințare mai mare pe termen lung. În același timp, trendul principal strategic în Europa, cum am spus, este retragerea puterii militare americane din Europa, iar atunci problema se va pune pe termen lung pentru România, cum își va asigura securitatea. Și dacă această politică rigidă de alianță și de așteptare, de a se aștepta să fie apărată de statele din Vest, dacă această paradigmă mai este încă valabilă sau dacă este nevoie ca România să procedeze, cum am spus, la construirea unui ecosistem propriu de alianțe pe axa nord-sud, să se uite mai mult către Balcani, către Grecia și în jos, inclusiv către Israel și, de asemenea, să realizeze că poate trebuie să revină la o politică mai flexibilă, care de fapt a fost, din punct de vedere istoric, tradiția în politica externă românească, care a fost o tradiție de balansare între diversele puteri din zonă.
Cristina Cileacu: Să sperăm că vom regăsi acel nou pas care să ne facă cumva să ne găsim și noi echilibru între toate aceste jocuri de putere la nivel mondial. Gabriel Elefteriu, vă mulțumesc foarte mult pentru această discuție.
Gabriel Elefteriu: Cu plăcere.
