Preşedinta PSD Bucureşti, europarlamentara Gabriela Firea a declarat, luni, că dacă duminică nu ar fi fost alegeri, ar fi putut să discute în PSD mai abrupt dar necesar despre ce s-a întâmplat şi măsurile de viitor dar crede că trebuie să fie foarte mobilizaţi, să nu piardă timpul cu aceste analize în acest moment şi să recupereze electoratul. Să nu ne amăgim că a fost totul lapte şi miere şi doar online-ul ne-a doborât, a mai spus ea.
”Sunt un om care iubeşte această formaţiune politică. Chiar şi când a fost greu, am rămas aici. Fireşte, azi nu este despre mine şi nici despre alţi colegi, este despre votul românilor şi despre situaţia ţării şi felul în care va ştii să gestioneze PSD acest moment din păcate foarte greu. Îmi doresc ca în şedinţa pe care o avem acum să fim sinceri, să spunem cât se poate de deschis ce considerăm că nu a mers, să luăm cele mai bune măsuri”, a spus Firea, la sediul partidului.
”Este normal să vorbim în primul rând între noi, să nu ne spălăm lucrurile în familie. În primul rând să decidem în interiorul partidului ce avem de făcut, care sunt măsurile”, a adăugat ea. Gabriela Firea a precizat că ”dacă duminică nu ar fi fost alegeri, ar fi putut să discute mai abrupt dar necesar despre ce s-a întâmplat şi măsurile de viitor”.
”Având în vedere că duminică sunt alegeri, cred că trebuie să fim foarte mobilizaţi, să nu pierdem timpul cu aceste analize, în acest moment, şi să recuperăm electoratul”, a completat lidera PSD Bucureşti.
Ea a menţionat, despre ce s-a întâmplat la alegerile locale, că va răspunde la acest întrebări după parlamentare.
”Avem suficient timp, orice cuvânt al meu negativ la adresa preşedintelui, candidatului, premierului, s-ar întoarce împotriva formaţiunii noastre”, a explicat Gabriela Firea.
Preşedinta PSD Bucureşti a mai arătat că sunt foarte mulţi colegi în partid ”care nu au fost puşi în valoare, care nu au fost consultaţi”.
”Nu vorbesc despre mine, sun mulţi care nu au fost solicitaţi pentru a comunica în această perioadă. Sunt multe de spus, multe de vorbit, dar din respect pentru toţi colegii mei din ţară, este corect să vorbim între noi”, a mai afirmat ea, precizând că nu vrea să se amăgească că ”a fost totul lapte şi miere sau că totul a fost perfect şi doar online-ul i-a doborât”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].