Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, în judeţul Gorj. O autoutilitară care circula pe un drum forestier s-a răsturnat într-o râpă. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie din cauza numărului mare de victime.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj au anunţat că, luni, a fost semnalat un accident rutier pe un drum forestier din localitatea Peştişani, relatează News.ro.
„Apelantul a transmis informaţiile primite de la o terţă persoană, aflată la faţa locului, însă care ulterior nu a mai avut semnal telefonic. Din datele preliminare, a reieşit că o autoutilitară cu cinci sau şase ocupanţi s-a răsturnat într-o zonă greu accesibilă. Având în vedere informaţiile despre numărul posibil mare de victime, la ora 18:45 a fost activat Planul Roşu de Intervenţie, care presupune suplimentarea resurselor medicale şi de salvare la faţa locului”, au afirmat pompierii.
La locul accidentului, forţele de intervenţie au constatat că autoutilitara a părăsit drumul forestier şi s-a prăbuşit într-o râpă.
În autovehicul se aflau şase persoane. Patru dintre ele erau conştiente şi două inconştiente. Cele conştiente au primit îngrijiri medicale la faţa locului, fiind ulterior transportate la spital.
Reprezentanţii ISU Gorj au menţionat că cele două persoane inconştiente nu au fost putut fi salvate, fiind declarate la locul evenimentului.
Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat după aproximativ două ore.
Editor : Ș.A.