Cardinalii Bisericii Catolice s-au întâlnit astăzi, 28 aprilie, la Roma pentru a discuta despre alegerea unui nou papă. Oficialii Vaticanului au stabilit data de 7 mai pentru începutul conclavului. Acesta se va desfășura conform tradiției, cu ușile închise.
Conclavul care va alege următorul papă se întrunește pe 7 mai
ACTUALIZARE 14.35 – Cardinalii de la Vatican au ales data de 7 mai pentru a începe conclavul și a alege cine va fi următorul papă.
Alegerea unui nou Suveran Pontif este un moment crucial pentru Biserica Catolică, ce își va desemna liderul spiritual al celor 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume.
Știrea inițială – Aceasta este cea de-a cincea așa-numită Congregație generală de la moartea Papei Francisc, care a avut loc în Lunea Paștelui.
Cardinalii Bisericii Catolice care au ajuns deja la Roma se întâlnesc luni pentru a discuta despre alegerea unui nou papă, transmite agenția DPA, citată de Agerpres. Data începerii conclavului, desfășurat conform tradiției cu ușile închise, urmează să fie anunțată astăzi, au precizat oficialii Vaticanului.
Cine participă la conclav
Potrivit noilor reguli, valabile de la 22 ianuarie 2025, dintre cei 252 de cardinali ai Bisericii Catolice, doar cei cu vârsta sub 80 de ani pot participa la scrutinul secret. În fiecare zi sunt programate patru tururi de vot, până când un candidat obține două treimi din voturi, un proces care durează, de obicei, între 15 și 20 de zile, potrivit Conferinței Episcopale a SUA.
În prezent, există 135 de cardinali eligibili pentru a lua parte la conclav. Totuși, nu este clar dacă vor participa toți.
Numărul exact al cardinalilor care vor lua parte la întâlnirea de luni, cunoscută și sub numele de pre-conclav, nu a fost precizat. În ultimele zile, au circulat speculații intense privind posibilii favoriți pentru alegerea noului papă.
Cardinalii au avut deja astfel de întâlniri și înaintea funeraliilor și înhumării Papei Francisc, care au avut loc sâmbătă.
Unde are loc conclavul
Conclavul va avea loc în Capela Sixtină din Vatican, tradițional, în spatele ușilor închise.
Deocamdată, nu a fost anunțată o dată exactă pentru începerea votului, însă acesta ar putea debuta cel mai devreme pe 5 mai, după o perioadă de doliu de nouă zile.
Cum funcționează votul
În prima zi a conclavului are loc un singur tur de scrutin. Ulterior, în fiecare zi se organizează câte patru tururi de vot, până când unul dintre cardinali obține două treimi din sufragii.
În momentul în care noul papă este ales, un fum alb se ridică din coșul amplasat pe acoperișul Capelei Sixtine, semnalând publicului finalizarea procesului.
Omagiile aduse papei Francisc
Peste 400.000 de persoane au participat sâmbătă la ceremoniile de adio pentru papa Francisc, atât la Liturghia din Piața Sfântul Petru din Vatican, cât și la cortegiul funerar care a traversat străzile Romei, până la mormântul din bazilica Santa Maria Maggiore.
Printre participanți s-au numărat zeci de șefi de stat, de guvern și capete încoronate.
Cardinalul luxemburghez Jean-Claude Hollerich a declarat, potrivit AFP, că, după părerea sa, conclavul va începe „probabil” pe 5 sau 6 mai.
Papa Francisc a încetat din viață în a doua zi de Paște, la vârsta de 88 de ani, în urma unui accident vascular cerebral.
Editor : Ș.A.