„I-am văzut pe toți cum își dădeau ultima suflare”. În urma unei serii de blackout-uri, jurnaliștii din nordul Gazei nu au putut raporta despre atacurile aeriene israeliene, iar echipele de salvare nu au reușit să ajungă la victime, relatează The Guardian.
Când a revenit conexiunea la internet în Jabalia, un jurnalist de la Al Jazeera, Anas Al-Sharif, a postat pe rețelele de socializare pentru a informa lumea despre ororile petrecute în timpul penelor de curent.
Atacurile aeriene israeliene au lovit mai multe case din cartierul al-Hawaja, în urma cărora aproximativ 150 de persoane au murit sau au fost grav rănite. Asediul tot mai strâns impus de Israel în Jabalia a făcut imposibilă intervenția echipelor de apărare civilă și a medicilor, iar Al-Sharif declarat că „nimeni nu vine să-i salveze”.
La câteva zile după aceste atacuri, nu există încă informații oficiale despre evenimentele din al-Hawaja, iar situația se repetă în nordul Fâșiei Gaza, unde comunicarea devine din ce în ce mai dificilă, după ce Israel a blocat constant rețelele de telefonie și internet în localitate, complicând eforturile de salvare a vieților și capacitatea jurnaliștilor de a raporta situația.
„Comunicațiile între spitale, lucrătorii din domeniul sănătății și agențiile umanitare devin sporadice”, a explicat un lucrător din domeniu.
Activitățile serviciului de apărare civilă au fost suspendate după ce echipele au fost atacate de forțele israeliene.
Raja, o farmacistă în vârstă de 28 de ani, împreună cu doi prieteni, a încercat să ajute răniții după atacurile din Beit Lahia.
Am ajutat transportând răniții, uneori folosind căruțele și i-am dus la noi acasă. Aveam câteva lucruri care ne-au permis să încercăm să le oferim primul ajutor, dar i-am văzut pe toți cum își dădeau ultima suflare. Un băiețel cu craniul deschis era încă viu, nu știu cum… Asta doare cel mai mult, să te simți atât de neputincios. Dacă ar fi fost ambulanțe, cei mai mulți dintre ei ar fi fost acum în viață.
Operațiunea aeriană și terestră recentă a Israelului în nordul Gazei a ucis cel puțin 800 de persoane, conform surselor medicale și Ministerului Sănătății din teritoriul anterior controlat de Hamas.
În dimineața zilei de marți, 29 octombrie, oficialii palestinieni au declarat că cel puțin 60 de persoane au fost ucise într-un alt atac israelian în Beit Lahia.
Locuitorii din nordul Fâșiei Gaza afirmă că trăiesc acum în cele mai grave condiții de la începutul războiului, după ce armat israeliană a atacat spitale și adăposturi, iar proviziile de hrană și apă sunt pe terminate din cauza blocadelor impuse ajutoarelor și asediilor concentrate pe Jabalia, Beit Lahia și Beit Hanoun.
Jurnaliștii The Guardian au discutat cu mai multe persoane care au mărturisit că apa potabilă s-a terminat acum mai bine de o săptămână, iar ei beau cantități mici de apă uzată pentru a supraviețui.
Blackout-urile de telecomunicații și restricțiile de mișcare contribuie la raportarea insuficientă sau întârziată a victimelor și suferințelor cauzate de noua ofensivă israeliană în nordul Fâșiei Gaza.
Pe lângă aceste dificultăți, armata israeliană pare să fi intensificat campania împotriva jurnaliștilor din Gaza, având în vedere că cinci reporteri au fost uciși în atacuri aeriene israeliene weekendul trecut, iar Israelul susține că alți șase care încă lucrează în nordul Gazei ar fi membri ai Hamas sau ai Jihadului Islamic Palestinian, transformându-i astfel în potențiale ținte.
Până acum, armata israeliană a ucis cel puțin 170 de jurnaliști și a distrus 86 de facilități media în Gaza, conform unui nou raport al Centrului Palestinian pentru Drepturile Omului.
Fiona O’Brien, directorul din Marea Britanie al Reporters Without Borders, a declarat: „Suntem complet șocați de acuzațiile nefondate care leagă jurnaliștii din Gaza de grupuri teroriste. Publicarea de documente de către Israel care afirmă acest lucru nu este o dovadă suficientă sau un permis de ucidere și îi pune la un risc și mai mare”.
„A existat o încercare sistematică din partea Israelului de a închide acoperirea media a Gazei și de a împiedica povestea să ajungă în mediul public, cel mai evident prin uciderea jurnaliștilor”, a adăugat Fiona O’Brien.
Editor : Ș.A.