Sfârșit tragic pentru un tânăr de 23 de ani, care s-a înecat într-o baltă din Alba. Victima, scrie Alba24.ro, a rămas împotmolită în nămol. Când au ajuns salvatorii la el, tânărul era în stop cardio-respirator. În ciuda manevrelor de resuscitare, acesta nu a mai putut fi salvat.

Tragedia a avut loc joi după-amiază, pe raza localității Șibot, județul Alba. Un localnic a sunat la 112 și a sesizat că un tânăr pare decedat în balta de la marginea comunei.

Imediat, la locul indicat au ajuns pompierii cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială scafandri cu barcă și un echipaj de prim ajutor.

Un tânăr de 23 de ani din Alba a murit, după ce s-a înecat într-o baltă.. Sursa foto: ISU Alba

Victima a fost recuperată din apă în stop cardio-respirator, iar medicii au început imediat manevrele de resuscitare. În ciuda tuturor eforturilor, tânărul nu a putut fi salvat.

„A fost extrasa din baltă o persoană blocată în mâl, de sex masculin, de aproximativ 22 ani. Persoana se află în stop cardio-respirator, s-au început manevrele de resuscitare. Din nefericire, persoana nu a răspuns manevrelor de resuscitare fiind declarat decesul acestuia de către echipajele medicale”, au transmis reprezentanții IPJ Alba.

George avea 23 de ani și era din Cugir, oraș situat la doar 13 kilometri de locul tragediei, mai scrie sursa citată.

Editor : Izabela Zaharia

Share.
Exit mobile version