O postare în pagina de Facebook a rectorului Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) Remus Pricopie, profesor universitar, dar și fost ministru al Educației, tulbură apele pe scena politică. Pricopie îl acuză pe numărul doi în NATO, Mircea Geoană, că se folosește de Alianța Nord-Atlantică și de funcția sa acolo pentru a-și face campanie electorală în România, în vederea alegerilor prezidențiale din toamnă. Mai mult, Pricopie scrie că nu exclude ”să asistăm la declanșarea unor investigații de natură penală” în acest caz.

El s-a referit la modul în care Mircea Geoană, actual secretar general adjunct al NATO, folosește însemnele Alianței Nord-Atlantice în timpul campaniei de imagine pe care o desfășoară în România de peste un an.

Pricopie l-a acuzat pe Mircea Geoană că a „abuzat de buna-credință a secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg, așa cum a înșelat încrederea tuturor celor care l-au sprijinit de-a lungul timpului”, dar și că încă folosește „însemnele NATO pentru a face cea mai amplă campanie politică de tip «clandestin», din ultimii 30 de ani”.

„Cu acești bani a pus în funcțiune o rețea de zeci de oameni, plătiți lunar, prin diverse ONG-uri sau prin alte mecanisme, pentru moment neclare, pentru a lucra la o campanie care, pe fond, este ilegală”, a mai scris Remus Pricopie.

El a calificat drept ”ilegală” campania lui Geoană și a spus în postarea de pe Facebook că ”finanţarea unei campanii electorale din surse netransparente intră sub incidenţa Codului Penal atât în România, cât și în Franţa, Germania, Italia sau orice altă ţară democratică din lume”.

Mircea Geoană a evitat să ofere un răspuns tranșant când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidențiale, dar a dat de înțeles că își va anunța decizia imediat după ce i se termină mandatul la NATO, în octombrie.

În iunie, Digi24 semnala că în paginile de socializare ale candidatului Mircea Geoană au apărut de mai multe săptămâni postere de campanie în care sunt cuprinse logo-ul și însemnele NATO.

”Alegătorii din România ar putea interpreta prezența însemnelor NATO ca un sprijin oficial al organizației pentru candidatul Mircea Geoană. Este motivul pentru care digi24.ro a adresat oficialilor NATO de la Bruxelles mai multe întrebări cu privire la prezența însemnelor NATO pe afișele de campanie ale lui Mircea Geoană”, se arăta în articol. 

Postarea integrală a lui Remus Pricopie:

”Mircea Geoană a abuzat de buna-credință a Secretarului General al #NATO, Jens Stoltenberg, așa cum a înșelat încrederea tuturor celor care l-au sprijinit de-a lungul timpului. A folosit – și încă folosește – însemnele NATO pentru a face cea mai amplă campanie politică de tip „clandestin”, din ultimii 30 de ani, apelând inclusiv la sprijin financiar din partea unor oameni de afaceri. Cu acești bani a pus în funcțiune o rețea de zeci de oameni, plătiți lunar, prin diverse ONG-uri sau prin alte mecanisme, pentru moment neclare, pentru a lucra la o campanie care, pe fond, este ilegală. Când se vor aduna mai multe date în acest sens, nu exclud să asistăm la declanșarea unor investigații de natură penală. Iar NATO, în acest caz, va fi o victimă colaterală, dar care are totuși o anumită vină: a tolerat un comportament nepotrivit al celui care ocupă a doua poziție, ca importanță, în această instituţie.

Sigur, putem să ne facem că nu vedem sau că nu înţelegem că ceea ce face Mircea Geoană este, în același timp, imoral și ilegal. Finanţarea unei campanii electorale din surse netransparente intră sub incidenţa Codului Penal atât în România, cât și în Franţa, Germania, Italia sau orice altă ţară democratică din lume. Dacă vorbim de un stat solid, democratic, sau de instituţii internaţionale puternice, atunci prima regulă care trebuie amintită este cea a respectului faţă de norme, faţă de legi”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Share.
Exit mobile version