Liderul AUR, George Simion, anunţă, duminică seară, decesul deputatului Dan Artimon, pe care îl numeşte prietenul său. ”Vom fi mai săraci fără el, cel mai înţelept dintre noi”, afirmă Simion. Deocamdată, cauza morţii parlamentarului, la vârsta de 59 de ani, nu a fost făcută publică.
„Cu mare tristeţe anunţăm plecarea la Domnul a deputatului AUR şi prietenul meu, Dan Artimon. Vom fi mai săraci fără el, cel mai înţelept dintre noi”, anunţă, duminică seară, Preşedintele AUR, George Simion, pe pagina sa de Facebook.
Dan-Cătălin Artimon, în vârstă de 59 de ani, a fost ales în 2024 deputat din partea partidului Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR). Artimon s-a născut în municipiul Arad şi a urmat cursurile Liceului Teoretic Ioan Slavici din Arad, iar apoi Facultatea de Stiinte Politice Vasile Goldiş, din Arad. Era specializat în studii europene şi relatii internationale, urmând module de formare în SUA şi Marea Britanie, fiind specializat în consultanţă politică şi în comunicare. A fost realizator sau colaborator la mai multe televiziuni. Între 1997 şi 2002 a fost membru PNTCD.
De asemenea, a fost preşedinte fondator al AradID – o organizaţie civică, dar şi fondator al Consiliului Local Civic Arad – structura civică colectivă. A fost membru AUR din martie 2022.
A fost ales deputat în 2024 în circumscripţia Arad, din partea AUR, preluând mandatul pe 21 decembrie. A fost membru al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor.









