George Simion a transmis luni un mesaj video în replică la cel al lui Călin Georgescu, în care îl contrazice pe cel considerat „mentorul” său, și spune că nu are dovezi de fraude electorale „majore”, așa cum lăsase de înțeles Georgescu, care a vorbit despre „urne trucate”. Totodată, Simion își îndeamnă susținătorii să nu-și mai „taie pașapoartele” și să „nu abandoneze lupta” după pierderea alegerilor.

George Simion i-a mulțumit lui Călin Georgescu pentru mesajul transmis după alegeri., dar a ținut să precizeze că nu are dovezi de fraude electorale, așa cum a lăsat de înțeles Georgescu.

„Vom continua neabătut, cu onoare, cu hotărâre, cu energie. Sunt mult peste 5 milioane de români care au arătat că nu se vând, care merită fiecare strop de energie pe care am pus-o în această luptă pentru poporul român. 

Mi-ați scris foarte mulți că există probe despre fraude. Le așteptăm. Să știți că fiecare om din secția de vot a fost cu onoare și nu a participat la vreo fraudă. Atât oamenii AUR, cât și cei POT, cât și observatorii nu avem semnale majore, dar dacă voi ni le trimiteți, facem toți pașii procedurali”, a spus George Simion în mesajul său. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Totodată, el le cere susținătorilor săi să nu „abandoneze lupta”.

„Vă cer să nu abandonați lupta. Am văzut imagini îngrijorătoare, cu voi plângând, tăind pașapoartele… Nu trebuie să tăiem pașapoartele, trebuie să luptăm pentru România din inima noastră. Vă chem să învingem frica, teama, prin iubire”, a mai spus Simion.

Fostul candidat la președinție Călin Georgescu a spus luni într-un mesaj video că „victoria luminii nu va fi decisă niciodată prin alegeri” și că „adevărata bătălie nu se joacă la urne trucate, nici în conștiințe cumpărate, nici pe scaunele puterii, ci în inimi statornice”.

Editor : B.P.

Share.
Exit mobile version