Arbitra cipriotă de gimnastică ritmică Evangelia Trikomiti a fost suspendată patru ani pentru că a manipulat notele la Campionatele Europene din luna mai a anului trecut pentru a asigura calificarea conaţionalei sale la Jocurile Olimpice de la Paris, relatează Reuters.

Gymnastics Ethics Foundation (GEF), creată de Federaţia Internaţională de Gimnastică (FIG), a investigat cazul şi a constatat că Trikomiti a modificat notele în favoarea gimnastei Vera Tugolukova.

Tugolukova, de origine rusă, care a început să concureze pentru Cipru la sfârşitul anului 2022, a obţinut ultimul loc de calificare europeană pentru JO de la Paris, terminând în faţa polonezei Liliana Lewinska.

Trikomiti, preşedinta Juriului Superior la competiţie, a „interferat în mod nejustificat” cu activitatea arbitrilor, după care Federaţia Poloneză de Gimnastică şi unii membri ai Comisiei de Arbitri au formulat acuzaţii la GEF.

„Dna Evangelia Trikomiti este declarată neeligibilă pentru o perioadă de 4 ani din toate activităţile legate de gimnastică, cu excepţia activităţilor de antrenor, începând cu data notificării acestei decizii”, a precizat joi GEF într-un comunicat. „Brevetul de arbitru FIG al doamnei Evangelia Trikomiti este anulat. European Gymnastics este considerată responsabilă pentru infracţiunea comisă de dna Evangelia Trikomiti.”

GEF a ordonat European Gymnastics să plătească 8 000 de euro (8 314,40 $) pentru rambursarea costurilor de investigaţie. European Gymnastics a luat act de decizie şi a declarat că se va consulta cu avocaţii înainte de a lua în considerare un apel.

Tugolukova a terminat pe locul 16 concursul individual compus la Paris.

 

 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version