Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a descris miercuri situația umanitară din Gaza drept „tot mai dramatică și nejustificabilă”, în timpul unui discurs susținut în fața deputaților, relatează AFP, citată de Agerpres. Guvernul italian, susţinător ferm al Israelului în lupta lui împotriva Hamas, nu a condamnat niciodată până acum situaţia umanitară din Fâşia Gaza, care se confruntă cu „un risc critic de foamete”, potrivit raportului IPC.
Evocând discuții „adesea dificile” cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, Giorgia Meloni a subliniat necesitatea respectării dreptului internațional umanitar.
„Nu am nicio dificultate în a califica situaţia umanitară din Gaza drept tot mai dramatică şi nejustificabilă”, a afirmat șefa guvernului italian.
Meloni a precizat că Italia nu a fost de acord cu unele dintre acțiunile recente ale guvernului israelian și că acest lucru a fost comunicat în mod direct oficialilor de la Ierusalim.
„Nu eram de acord cu diverse alegeri, nu suntem de acord cu recentele poziţii ale guvernului israelian şi nu am ezitat să o spunem interlocutorilor noştri”, a declarat ea.
Guvernul italian nu condamnase până acum în mod explicit deteriorarea situației din Gaza, deși Fâșia se confruntă, potrivit unui raport IPC publicat luni, cu „un risc critic de foamete”.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat recent, în fața unor soldați rezerviști, că Israelul „va intra cu toată forţa” în Gaza „în următoarele zile, pentru a încheia operaţiunea şi a învinge Hamas”. Totodată, a susținut că serviciile israeliene lucrează la identificarea unor țări care ar putea primi locuitori din Gaza, exprimându-și convingerea că „peste 50% vor pleca, şi chiar mai mulţi”.
Giorgia Meloni a reiterat condamnarea „atacurilor inumane” ale Hamas din 7 octombrie 2023, soldate cu peste 1.200 de victime în Israel și luarea a aproximativ 250 de ostatici. „Cerem eliberarea imediată a tuturor ostaticilor”, a adăugat premierul italian.
Israelul a lansat o ofensivă terestră și aeriană de amploare în Fâșia Gaza, ca reacție la atacul Hamas. Intervenția militară a fost criticată de comunitatea internațională, mai ales din cauza blocării accesului ajutoarelor umanitare către populația civilă.
Editor : Ș.A.