Premierul italian Giorgia Meloni l-a apărat pe miliardarul american Elon Musk în faţa criticilor venite din partea altor capitale europene, descriindu-l drept un „om genial” într-un interviu acordat cotidianului italian Corriere della Sera, publicat vineri.
„El este o figură majoră a timpului nostru, un inovator extraordinar care are întotdeauna viitorul în minte”, a declarat ea.
Şefa partidului de extremă dreapta Fratelli d’Italia a vorbit, de asemenea, despre relaţia sa personală cu fondatorul Tesla, spunând că sunt doi oameni care au „o relaţie foarte bună”.
„Este un om genial şi este întotdeauna foarte interesant să vorbesc cu el”, a spus Meloni, în condiţiile în care au fost speculaţii că relaţia lor a trecut dincolo de prietenie.
CITEȘTE ȘI Giorgia Meloni îl felicită pe „prietenul” Elon Musk după votul din SUA. Relaţia specială dintre ei a dat naştere la glume online şi la comentarii în presa italiană
De la victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din SUA, Elon Musk încearcă din ce în ce mai mult să influenţeze politica din Europa prin declaraţiile sale, până în punctul în care se înmulţesc apelurile pentru limitarea influenţei sale. De exemplu, el l-a descris pe preşedintele german Frank-Walter Steinmeier drept un „tiran” şi pe cancelarul Olaf Scholz drept un „idiot”.
Şefal guvernului italian este considerată în prezent de liderii principalelor state membre ale UE ca având cele mai bune relaţii cu tabăra Trump.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].